Blocaje în trafic la intrarea pe Autostrada Deva - Sibiu, din cauza lucrărilor de reparaţii la podul peste Mureş
0Traficul rutier va fi restricţionat în următoarele zile, în zona de la intrarea pe Autostrada Deva – Sibiu, în urma lucrărilor de reabilitare efectuate pe o porţiune de 200 de metri din podul peste Mureş.
Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Hunedoara au loc lucrări de reparaţii pe podul peste râul Mureş, aflat la intrarea pe autostrada Deva – Sibiu.
„În perioada următoare, programul de lucru va fi următorul: miercuri, 9 august, între orele 12:00 şi 14:30, iar în zilele de 10 şi 11 august, între orele 9:00 şi 15:00. Deoarece se circulă alternativ, pe o bandă, cu ajutorul piloţilor de trafic, este de aşteptat ca în zona de lucru să se formeze coloane de autovehicule, inclusiv la ieşirea de pe autostrada A1, pe sensul Sibiu – Deva, dar şi pe DN7, la intersecţia cu DN76”, a informat IGPR.
În perioada 12-15 august, lucrările vor fi suspendate. Programul de lucru poate fi decalat în funcţie de specificul lucrărilor şi de valorile de trafic, au precizat reprezentanţii Poliţiei Române.
Podul rutier de 600 de metri peste Mureş este unul dintre cele mai aglomerate tronsoane din judeţ, pentru că leagă trei şosele europene: DN 7, DN 76 şi Autostrada A1.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Au trecut trei ani de la descoperirea cimitirului „neautorizat” de pe şantierul Autostrăzii Lugoj-Deva, folosit ca pretext pentru oprirea lucrărilor în zonă. Rămăşiţele a peste 200 de oameni îngropaţi la marginea satului Brănişca au fost mutate într-un cimitir improvizat, pentru a fi continuat proiectul, dar acesta este încă departe de a fi realizat.
La peste doi ani de la semnalarea, pe traseul viitoarei autostrăzi Lugoj – Deva, a unei peşteri în care ar fi existat lilieci protejaţi, lucrările blocate în zonă pot fi reluate. Din cauza grotei care a stârnit numeroase controverse şi a unui cimitir neautorizat, constructorii au pierdut autorizaţia de mediu pe un un sector al viitoarei autostrăzi.
Problemele se ţin în lanţ pe tronsonul Deva – Ilia din şantierul viitoarei autostrăzi Lugoj – Deva, partea a Autostrăzii A1, Bucureşti-Nădlac. O alunecare de teren de pe terasamentul autostrăzii, care a dus la blocarea unui drum, a fost cea mai recentă întâmplare nefericită dintr-un lung şir de ghinioane care au dus la întârzieri mari şi întreruperi în derularea proiectului.