Video Aventura unor turiști în inima Munților Șureanu. „Ne-am trezit la 300 de metri sub pământ” VIDEO

0
Publicat:

Munții Șureanu oferă oaspeților săi o mulțime de locuri uimitoare. Aici sunt cetățile dacice din Hunedoara, sate pitorești ale păstorilor și numeroase peșteri spectaculoase. Munții păstrează însă amprenta vechilor mine abandonate.

Grota misterioasă din Munții Șureanu. Foto: Lucian Ignat.

Un grup de turiști din Hunedoara a trecut printr-o adevărată aventură, într-o pădure din Munții Șureanu. Exploratorii au intrat într-o grotă abandonată, care părea a fi bârlogul unui urs, și înaintând prin ea s-au trezit la 300 de metri sub pământ.

„Grota abia vizibilă într-o pădure din Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina era, de fapt, o galerie minieră de prospectare, abandonată de mai mulți ani, acum folosită ca adăpost al câtorva lilieci. Am ajuns până la vreo 300 de metri, la capătul galeriei. Ea se afunda în pământ, prin stâncă, însă avea și două ramificații, de vreo 100 de metri”, spune Lucian Ignat, un fotograf din Hunedoara, care a explorat vechea mină (video - Lucian Ignat).

Accesul în astfel de foste galerii miniere este extrem de riscant, spun specialiștii în minerit, din cauza pericolelor de prăbușire a tavanelor și a lipsei aerajului.

Spre deosebire de alți munți din Hunedoara – ca munții Metaliferi, Poiana Ruscă și cei din bazinul Văii Jiului - activitățile miniere din Munții Șureanu au fost mai restrânse în secolul XX.

Totuși, în ținutul montan cuprins de Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina, au fost exploatate zăcăminte de bauxită și guano-fosfați și au fost identificate zăcăminte metalice feroase, de pământuri rare, dar și de uraniu și thoriu.

Cariera de bauxită din Munții Șureanu

În apropierea galeriei abandonate, a funcţionat în ultimele decenii de comunism o carieră de bauxită, traversată în prezent de drumul care urcă din comuna Pui, prin satul Ohaba Ponor, spre Fundătura Ponorului din Munţii Şureanu.

Fosta zonă industrială înconjurată de dealurile pe care pasc vitele localnicilor, de sălaşe pentru animale şi păduri, oferă oaspeţilor săi un peisaj neobișnuit.

Urmele exploatării îndelungate, încheiată în 1990, se văd în versanţii roşiatici, brăzdaţi de cratere mari, peste care vegetaţia şi-a făcut loc, într-un ritm încetinit din cauza compoziţiei minerale şi chimice a solului.

Un lac de carieră, acoperit cu pâlcuri de stuf, s-a format la poalele versantului, însă din cauza sedimentelor aduse de pe versanţi şi a secetei din ultimii ani, apele sale s-au restrâns.

„Prin anii ´80, s-a muncit din greu la cariera de bauxită. Se puşca dealul, apoi era înlăturat pământul rău cu excavatoarele, iar bauxita era încărcată în camioane şi dusă la gara Pui, unde marfarele o transportau spre uzinele din ţară. Aşa s-a făcut şi drumul de munte pe care mergem azi, la sălaşele de unde aducem fânul pentru animale”, spune Maria, o localnică din Ohaba Ponor (video).

Cariera de bauxită din Munții Șureanu a fost deschisă la începutul anilor ´70, pe terenul explorat de Întreprinderea de Prospecţiuni şi Exploatări geologice din Deva (I.P.E.G.). Specialiştii acesteia au descoperit mai multe lentile de bauxită în zonele Comarnic - Poieni, Dealul Murgoi, Dealul Robului, Fizeşti, Drăgăneşti, Var şi Ponorici – Cioclovina din Munţii Şureanu.

În zona Cariera Comarnic – Poieni, de la marginea satului Fundătura Ponorului se afla cel mai mare zăcământ, cu rezerve de bauxită estimate la peste şase milioane de tone. Exploatarea ei a avut loc în anii ´70 - ´80, însă a fost neregulată şi a dus la o producţie de circa 260.000 de tone, mult sub cea proiectată.

Zăcământul a fost exploatat prin microcariere, unde rocile erau dislocate prin forare şi prin folosirea materialului exploziv plasat în foraje. Sterilul rezultat era împins cu buldozerele pe un plan înclinat, pentru extinderea haldei.

Din 1990, cariera a fost închisă, pentru că, potrivit inginerilor minieri, bauxita din zăcământul Ohaba Ponor nu era solicitată pe piaţă, iar calitatea ei nu era adecvată tehnologiilor de prelucrare existente la momentul respectiv.

După încetarea exploatării, zona nu a mai fost ecologizată, vechea carieră fiind lăsată în grija naturii, la fel și galeriile de prospecțiune din împrejurimile ei.

Peste dealuri, în Peștera Cioclovina (video), a funcționat începând din anii '20, o mină de guano-fosfat, „bălegar de lilieci”, folosit ca îngrășământ. Unele intrări s-au păstrat și în prezent.

Mineralele scoase din adâncurile peșterii erau transportate cu funicularele spre gara comunei Pui, unde erau încărcate în vagoane și livrate fabricilor unde erau măcinate și procesate pentru a fi folosite în agricultură. Din anii '80, galeriile sunt închise, peștera fiind declarată monument al naturii.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată