Au aruncat o canapea peste un copil de şapte ani, de la etajul al doilea. Victima a ajuns în stare gravă la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil în vârstă de şapte ani, din Hunedoara, a fost transportat în stare gravă la spital, după ce o canapea pe care doi hunedoreni au aruncat-o de la etajul al doilea s-a prăbuşit peste el.

Un minor de şapte ani a fost rănit grav, de o canapea aruncată de vecini, de la etajul al doilea. Incidentul s-a petrecut pe Strada Eliberării din Hunedoara.

„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că miercuri, în jurul orei 16.00, în timp ce minorul trecea prin spatele blocului în care locuieşte, a fost lovit accidental de o canapea aruncată de la etajul 2, de către doi vecini, în vârstă de 36 de ani”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Minorul a fost transportat la Spitalul Judeţean Deva şi a fost internat la secţia de Neurochirurgie. “Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire, în funcţie de concluziile medico-legale urmând a fi dispuse măsurile care se impun”, a informat IPJ Hunedoara.


Vă recomandăm:

VIDEO Accident rutier grav pe o trecere de pietoni din Hunedoara. O femeie a fost lovită de maşină

Un accident rutier grav s-a petrecut pe o trecere de pietoni din centrul civic al municipiului Hunedoara. O femeie din localitate a fost lovită de maşină, în timp ce traversa strada pe marcajul pietonal din faţa unui centru comercial. Şoferul le-a declarat poliţiştilor că nu a apucat să oprească la timp, pentru a evita impactul. Victima a fost transportată la spital.

Accident grav pe centura municipiului Deva: mai multe maşini au fost distruse, iar doi oameni au ajuns în spital

O femeie care încerca să îşi repare maşina, oprită dpe prima bandă a Căii Zarandului din Deva, a fost transportată în stare gravă la spital, în urma unui accident rutier în care au mai fost implicaţi doi şoferi. Unul dintre aceştia, băut la volan, a fost rănit.

Un adolescent s-a prăbuşit de la etajul patru al unui bloc din Hunedoara

Un minor în vârstă de 14 ani a fost transportat în stare gravă la spital, după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc din zona Traian Vuia a Hunedoarei.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026