Atenţionare meteo de furtuni, grindină şi vijelii. Ce măsuri au anunţat autorităţile pe durata Codului Galben

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sunt anunţate ploi şi vijelii puternice în Hunedoara. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Ploi torenţiale, descărcări electrice, grindină şi vijelii sunt anunţate în următoarea perioadă în regiune. Autorităţile anunţă primele măsuri pentru a preîntâmpina consecinţele grave.

Judeţul Hunedoara se află sub cod galben de ploi şi vijelii în intervalul 20 septembrie, ora 11.00 – 21 septembrie, ora 21.00.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, căderi de grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze care, la rafală, vor atinge 55-60 km/h, iar în timpul ploilor, vor fi rafale de peste 65-70 km/h şi vijelii, a informat Primăra Deva.

Primăria, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, a instituit serviciul de permanenţă, în vederea monitorizării situaţiei şi pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe ale fenomenelor naturale, au informat reprezentanţii instituţiei.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Imagini de coşmar după o vijelie puternică. Vântul a bătut cu 90 km/h şi a provocat un dezastru în cartiere

O vijelie de 30 – 40 de minute a produs distrugeri însemnate în Hunedoara şi Deva. Mai multe acoperişuri şi chiar zidul din BCA al unui bloc de locuinţe s-au prăbuşit sub presiunea vântului puternic.

FOTO Plan roşu activat la accidentul rutier grav al unui microbuz. 13 oameni au ajuns în spital, după impactul violent

Un accident rutier grav a avut loc pe Drumul Naţional 66, în localitatea Aninoasa, din Valea Jiului. Un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit, iar 13 oameni au fost răniţi. A fost activat planul roşu de intervenţie.

VIDEO Noaptea de coşmar a unui oraş întreg. Cum arată dezastrul de la fabrica de uleiuri după ore de luptă cu flăcările

Operaţiunile de stingere a incendiului de pe platforma industrială din Orăştie continuă şi în timpul nopţii. La peste şapte ore de când flăcările au cuprins o fabrică de uleiuri, focul nu a fost stins, peste 40 de pompieri intervin la locul incendiului, iar aproape 400 de oameni au fost evacuaţi.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”