Anchetă la o şcoală din Brad, după ce patru eleve s-au simţit rău. În weekend a a avut loc dezinsecţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O anchetă are loc la o şcoală din Brad, după ce patru eleve au acuzat că se simt rău, după ce în weekend au avut loc activităţi de dezinsecţie în clădire.

Luni, în jurul orei 10:00, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Brad s-au deplasat o unitate de învăţământ din localitate, pentru a efectua verificări, cu privire la posibilitatea ca sănătatea elevilor şi a personalului unităţii să fie pusă în pericol, ca urmare a efectuării, în data de 21 februarie 2020, a unor activităţi de dezinsecţie şi dezinfecţie în incinta unităţii şcolare.

„Poliţiştii s-au sesizat din oficiu, în urma unor informaţii apărute în mediul on-line, iar ca urmare a verificărilor la unitatea şcolară, au  constatat faptul că, la prima oră de curs, patru eleve ale unei clase gimnaziale au solicitat dirigintei să fie lăsate să plece acasă, întrucât au afirmat că se simţeau rău. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că două dintre eleve s-au prezentat la urgenţa unităţii medicale din localitate, unde au primit îngrijiri medicale, în timp ce celelalte două s-au deplasat la domiciliu”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Echipa de cercetare a beneficiat de sprijinul ofiţerilor specialişti ai Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, din cadrul I.P.J. Hunedoara şi ai  I.S.U. Hunedoara, la faţa locului fiind prezenţi inclusiv reprezentanţi ai D.S.V. Hunedoara şi D.S.P. Hunedoara.

„În acest caz, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au efectuat activităţile de dezinsecţie şi dezinfecţie, în cauză fiind  întocmit dosar penal (în rem) sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă”, se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara.


Mai puteţi citi şi:

Numărul deceselor provocate de coronavirus a ajuns la 1.669. / 356 de cazuri de îmbolnăvire la bordul Diamond Princess, pe care se află şi români

Primul deces cauzat de coronavirus în Europa. Cine este victima

Un înalt oficial chinez a recunoscut gravitatea epidemiei de coronavirus şi a acuzat exagerarea celorlalte ţări

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat