Accident rutier grav pe DN 66, între Haţeg şi Petroşani: nouă persoane au fost rănite în impactul dintre două maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nouă pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier petrecut sâmbătă după-amiază în apropiere de Petroşani.

Un accident rutier s-a petrecut, sâmbătă după-amiază, pe Drumul Naţional 66, în localitatea Merişor, dintre Haţeg şi Petroşani.

Potrivit primelor informaţii oferite de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, nouă persoane, dintre care cinci copii, au fost rănite, în impactul violent dintre două maşini.

Un şofer imprudent a intrat pe contrasens şi a izbit fronat maşina în care se aflau doi adulţi şi cinci copii, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Trei echipaje SMURD şi douăale Serviciului Judeţean de Ambulanţă au intervenit la faţa locului, pentru a le acorda primul ajutor răniţilor.

„Un bărbat în vârstă de 69 de ani, din judeţul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe DN66, direcţia Haţeg-Petroşani, pe raza localităţii Merişor, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Petroşani. A rezultat rănirea gravă a trei persoane, respectiv şoferul care a produs evenimentul şi un pasager din autoturismul condus de acesta, precum şi o pasageră în vârstă de 7 ani, din celălalt autoturism, şi rănirea uşoară a şase persoane, respectiv conducătorul autoturismului care circula regulamentar şi 5 pasageri din autoturismul condus de acesta”, a informat IPJ Hunedoara.

Pacienţii au fost transportaţi la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Petroşani. Traficul rutier a fost restricţionat în zona producerii accidentului, poliţiştii urmând să stabiliească împrejurările în care acesta s-a produs.


Citiţi şi:

Cine este şoferul de microbuz mort în tragedia de pe autostrada Orăştie - Sibiu. Bărbatul a evitat un accident dezastruos

Constantin Coroiu (53 de ani) a murit pe autostrada Orăştie – Sibiu, în timp ce conducea un microbuz în care se aflau 20 de copii. Şoferul din Hunedoara a reuşit să evite o tragedie mult mai mare, trăgând pe dreapta autocarul. Maşina s-a răsturnat, însă niciunul dintre pasageri nu a fost rănit grav.

Tineri acuzaţi că au ameninţat cu un pistol un şofer, după ce s-au şicanat pe o stradă din Deva. Arma era din plastic

Trei tineri au fost cercetaţi de poliţişti după ce un şofer din Deva a reclamat că a fost ameninţat de aceştia, cu un pistol, într-o intersecţie din municipiu. Arma era, însă, din plastic.

Drumul judeţean Hunedoara - Călan va fi modernizat cu fonduri UE. Ultimele detalii ale investiţiei

Consiliul Judeţean Hunedoara a aprobat cheltuielile necesare realizării investiţiei în modernizarea şoselei Hunedoara – Călan, pe fonduri de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.


 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026