Accident grav pe Drumul Naţional 66 Haţeg – Petroşani: un tânăr s-a răsturnat cu maşina din cauza vitezei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident rutier. FOTO: Daniel Guţă. ARHIVĂ.

Un accident rutier grav s-a petrecut, sâmbătă dimineaţă, pe Drumul Naţional 66 Haţeg – Petroşani. Un tânăr şi mama sa au fost răniţi după ce s-au răsturnat cu autoturismul.

Un accident de circulaţie a avut loc sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 7.30, pe Drumul Naţional 66, în localitatea Ohaba de sub Piatră, învecinată oraşului Haţeg.

Potrivit Inspctoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, un tânăr de 25 de ani a pierdut controlul direcţiei, într-o curbă periculoasă, a intrat pe contrasens şi s-a răsturnat cu maşina în afara şoselei. Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului şi a unei femei de 44 de ani.

Tânărul a suferit un traumatism toracic şi de coloană lombară, iar pasagera a suferit  un traumatism cranian cu plagă deschisă şi o contuzie toracică). Victimele au fost transportate de echipajele de intervenţie ale Ambulanţei şi SMURD la Compartimentul de Primiri Urgenţe de la Spitalul din Haţeg.


Vă recomandăm şi:

Tragedie pe cariera de piatră aflată la marginea Devei: un muncitor s-a prăbuşit de la peste 20 de metri

Un muncitor s-a prăbuşit de la peste 20 de metri, de pe cariera de piatră de la marginea Devei. Bărbatul, care şi-a frânt coloana şi a avut mai multe traumatisme craniene şi faciale în urma căderii, nu a mai putut fi salvat.

VIDEO Accident grav în Hunedoara: o femeie care traversa strada a fost lovită de maşina condusă de un tânăr de 19 ani

O femeie din Hunedoara a trecut prin momente de coşmar, marţi seara. A fost lovită de autoturismul condus de un tânăr, pe un bulevard din centrul municipiului, în timp ce îl traversa pe trecerea de pietoni. Victima, rănită, a fost transportată la spital.

FOTO Accident rutier pe Drumul Naţional 66: doi tineri s-au răsturnat cu maşina scăpată de sub control

Doi tineri au fost răniţi în urma unui accident rutier care a avut loc, vineri, pe Drumul Naţional 66, între Simeria şi Haţeg. Şoferul autoturismului a pierdut controlul direcţiei şi a ieşit în decor.

VIDEO Accident grav pe şoseaua Hunedoara – Deva: trei maşini au fost implicate, un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident rutier grav, în care au fost implicate trei maşini a avut loc, vineri după-amiază, pe Drumul Judeţean 687 Hunedoara – Deva, în zona podului de la Peştişul Mare. Un copil de 11 ani a ajuns în spital în urma coliziunii dintre o camionetă şi autoturismul condus de o femeie.

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Cum s-a născut mândria agriculturii socialiste românești. Utilajul de legendă pentru care tovarășii s-au dat de ceasul morții să „fure” modele din Occident
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”