Ziua Internaţională a Apei sărbătorită cu mare fast la Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevi de diferite vârste, precum şi persoanele private de libertate de la penitenciarul Giurgiu au participat la o acţiune de informare organizată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Giurgiu

Începând cu micuţii din clasa a IV-a şi continuând cu elevii de clasa a VIII, cele două evenimente, ,,Ziua Internaţională a Apei” şi ,,Luna Pădurii” au fost marcate la Giurgiu cu manifestări de informare şi conştientizare cu privire la importanţa calităţii apei şi a biodiversităţii din zona municipiului şi judeţului Giurgiu. Elevii de clasa a IV-a de la Şcoala Generală nr.4 ,,Mihai Eminescu” din municipiu au întocmit nişte referate având ca temă ,,Ziua Internaţională a Apei”, iar cele mai bune lucrări vor fi premiate de reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Giurgiu.

,,Ape pentru Oraşe” la Penitenciarul Giurgiu

Totodată, persoanele private de libertate de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu au participat la o acţiune de informare şi conştientizare privind protecţia naturii şi reducerea consumului de apă având în vedere că la ora actuală mai multe zone de pe glob sunt afectate puternic de secetă, iar România nu dispune de rezerve substanţiale de apă. ,,Programul sub care s-a desfăşurat acţiunea de la Penitenciar poartă denumirea ,,Ape pentru oraşe”. Le-am prezentat o serie de informaţii cu privire la staţiile de epurare a apei, poluarea apelor şi i-am asigurat de calitatea neândoielnică a apei potabile din Giurgiu” a spus pentru ,,Adevărul de Seară” purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Giurgiu, Daniela Neagu.

Analize de laborator complexe ale apei

,,Agenţia de Mediu supraveghează foarte atent efluenţii ( deversările după epurarea apelor direct în apele de suprafaţă-râuri), pentru a asigura o calitate conform normelor admise înât să nu se producă o poluare a râurilor, lacurilor şi fluviului Dunărea” ne mărturiseşte inginer Rada Duţă, şef Serviciu Monitorizare din cadrul APM Giurgiu. Laborantele agenţiei au efectuat mai multe analize ale apei cu analizatoare automate precum şi o serie de analize complexe fizico-chimice, biologice şi microbiologice.

Giurgiuvenii sunt interesaţi de calitatea apei

,,Este absolut firesc să dorim să ne asigurăm că apa de la robinetul nostru poate fi consumată cu încredere  fără ca să ne fie teamă că ne vom îmbolnăvi” ne spune Maria Ghelmez din Giurgiu. Femeia ne spune şi un secret pe care îl păstrează din vremea bunicii sale, prin care purifică apa. ,,În fiecare primăvară introduc în fântâna din curtea casei mele un bulgăre de var nestins, pe care îl las până a doua zi. Bunica spunea că varul omoară toţi microbii din apă şi că limpezeşte apa” adaugă Maria.

Luna Pădurii va începe ,,în trombă” la Giurgiu

Ca în fiecare an a devenit o tradiţie ca Agenţia de Mediu din Giurgiu în colaborare cu Direcţia Silvică şi cu copiii din clasele primare de la şcolile giurgiuvene să planteze puieţi de pomi. ,,Anul acesta Direcţia Silvică Giurgiu, cea care gestionează această acţiune asigură un număr de 50 de puieţi care vor fi plantaţi de micuţii giurgiuveni în parcurile din municipiu” a mai spus Daniela Neagu.



Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model