Vicepreşedintele Colegiului Medicilor din Giurgiu prins în timp ce lua mită de la un pacient

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gelu Popescu, şeful Centrului Judeţean de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Giurgiu şi totodată vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Giurgiu a fost reţinut miercuri după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua bani de la un pacient.

Flagrantul a fost realizat miercuri, 12 iunie, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Giurgiu  şi cu sprijinul ofiţerilor Serviciului Judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă.

Acesta a avut loc în cabinetul privat pe care medicul giurgiuvean îl deţine în Policlinică, Gelu Popescu fiind prins în timp ce primea de la un pacient 200 de lei pentru a-i favoriza eliberarea unor documente medicale.

Se pare că medicul giurgiuvean i-ar fi cerut bani pacientului pentru a-l menţine într-un grad de handicap.

Şeful Centrului Judeţean de Diabet a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă de reţinere emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu pentru comiterea infracţiunii de mită.

Gelu Popescu a fost eliberat joi, procurorii hotărând că acesta poate fi cercetat în stare de libertate însă i-au interzis să părăsească ţara în următoarele 29 de zile.

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete