Un copil de un an și opt luni a căzut de la etajul II al unui bloc din Giurgiu

0
Publicat:

Poliția Municipiului Giurgiu a fost alertată, printr-un apel la numărul de urgență 112, că un copil a căzut de la etajul II al unui bloc din Giurgiu. Sesizarea a fost făcută de către o femeie.

Ambulanță SMURD FOTO Arhiva Adevărul

„În urma verificărilor preliminare, s-a constatat faptul că un copil, de 1 an și 8 luni, ar fi căzut de la etajul II al unui bloc de locuințe, de pe strada Tineretului, din municipiul Giurgiu”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu.

Copilul (băiat) a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, ulterior, din cauza stării de sănătate, a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență Copii „Grigore Alexandrescu” din municipiul București.

În momentul în care s-a întâmplat tragedia, copilul se afla în casă cu mama sa.

Conform primelor informații, băiețelul nu a fost aruncat sau impins.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Giurgiu desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În urmă cu o lună, un copil de un an și patru luni a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean din Timișoara după ce a căzut de la etajul unul mall din Arad. 

Accidentul a avut loc în seara zilei de sâmbătă, 30 iulie, într-un centru comercial din Arad. Martorii au declarat, imediat după producerea incidentului, că micuţul era însoţit de familie, dar la un moment dat s-a strecurat pe lângă o balustradă şi a căzut de la înălţime la parterul mall-ului.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii şi un echipaj SMURD, care au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre un minor de  un an şi patru luni, care ar fi căzut de la etajul 2 din interiorul centrului comercial, unde se afla împreună cu mama sa”, a transmis IPJ Arad la acea vreme.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cancerele care pot fi depistate prin două analize simple de sânge. „Omul sănătos trebuie să se lase înțepat”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ipotezele șocante privind craniile bizare de la capătul lumii. Un expert crede că este vorba despre altă specie
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia