STATISTICĂ Un salariat la trei pensionari în Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile susţin că mulţi dintre cei care nu mai muncesc în prezent au lucrat, în trecut, în Capitală, retrăgându-se apoi în Giurgiu.

Judeţul Giurgiu are, în acest moment, peste 80.000 de pensionari şi aproximativ 33.000 de salariaţi, ceea ce îl clasează pe primele poziţii într-un top al numărului de salariaţi raportat la cel al pensionarilor, valabil la sfârşitul lunii iunie. Practic, există un salariat la aproape trei pensionari.

Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Giurgiu spun că există câteva cauze clare care au condus la această situaţie.

„Mulţi dintre cei care au lucrat în Bucureşti s-au retras în Giurgiu şi de aici creşterea numărului pensionarilor. De asemenea, o parte dintre agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în judeţ au sediul social în Bucureşti, ceea ce înseamnă că angajaţii îşi depun declaraţiile în Capitală. Aceste situaţii sunt doar două dintre cauzele care au condus la crearea acestui dezechilibru“, spune Ioan Olaru, director economic în cadrul Casei Judeţene de Pensii (CJP).

Situaţia îi nemulţumeşte pe giurgiuvenii care muncesc şi care contribuie la buget. „Este un dezechilibru prea mare. Eu am salariul mai mic de 1.000 de lei. Dacă eu plătesc mai puţin la contribuţiile sociale, atunci cum vom putea susţine trei pensionari. Mulţi dintre cei care nu mai au unde să muncească, au ieşit la pensie anticipat. E grav ce se întâmplă“, spune Roxana Vlad (24 ani), salariată.

Giurgiu, cel mai sărac judeţ

Din punct de vedere economic, Giurgiu continuă să se numere printre cele mai sărace judeţe din ţară şi care produce pe bandă pensionari. Lipsa locurilor de muncă pentru giurgiuvenii disponibilizaţi după vârsta de 50 ani, i-a făcut pe aceştia să solicite pensionarea anticipată sau pe caz de boală. Pensia medie lunară a giurgiuvenilor, nu depăşeste 600 lei.

Giurgiu nu stă prea bine nici la capitolul şomeri. La sfârşitul lunii august erau înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) aproximativ 8.200 de şomeri, un procent de 40% fiind reprezentat de femei. Numărul şomerilor a crescut, spun reprezentanţii AJOFM Giurgiu şi din cauza înregistrării noilor absolvenţi de liceu.

„De la începutul lunii iulie şi până la sfârşitul lui august, au intrat în evidenţele noastre 1000 de absolvenţi de liceu. Numai în luna august, dpunându-şi dosare 480 de tineri“, spune Nicoleta Goleanu, purtător de cuvânt AJOFM Giurgiu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete