Șeful Administrației Finanțelor Publice Giurgiu a fost arestat de procurorii DNA pentru trafic de influență

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Sebe, şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu, a fost reţinut, joi, de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.

Sediul DNA

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis joi seara, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), din cadrul secției de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de joi, a lui Mihai Sebe, şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu, pentru comiterea a două infracţiuni de trafic de influenţă, şi a altor doi oameni afaceri, pentru cumpărare de influenţă.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în perioada cuprinsă între datele de 1 februarie și 31 mai, Mihai Sebe, în calitate de șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice Giurgiu, ar fi pretins, printr-un intermediar (martor în cauză), de la cei doi oameni de afaceri, cercetaţi în prezenta cauză, suma totală de 30.000 de euro, pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor funcţionari publici din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi că îi va determina pe aceştia să nu dispună măsurile legale care se impuneau cu ocazia unor controale efectuate la societăţile afaceriştilor.

În contextul menţionat, suspectul Mihai Sebe ar fi primit, prin acelaşi intermediar, suma totală de 21.250 euro (15.000 euro de la un om de afaceri şi 6.250 euro de la celălalt)”, arată anchetatorii.

Vineri, după punerea în mişcare a acţiunii penale, cele trei persoane urmează să fie prezentate Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Conform DNA, în cursul zilei de joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în şase locaţii situate pe raza judeţului Giurgiu, reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.  

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi