Giurgiuvenii îşi pot plăti online taxele şi impozitele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto: arhivă

Începând cu luna august, la Direcţia de Taxe şi Impozite a municipiului Giurgiu a fost pus la punct sistemul de plată on-line a declaraţiilor fiscale datorate atât de persoanele fizice, cât şi de cele juridice.

În aceste condiţii, declară directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite Giurgiu, Vasile Stan, orice locuitor al municipiului, dar şi orice societate comercială de pe raza municipiului, îşi poate plăti dările către bugetul locla prin sistem informatic.

„Am pus la punct, încă din luna august, acest sistem, care este operaţional din data de 23 august”, declară Vasile Stan. „Este un proiect pe care ni l-am asumat de mai mult timp, şi pe care am reuşit, în sfârşit, să îl punem în practică”, a mai declarat directoru DIT Giurgiu.

Orice posesor de card bancar va putea să îşi plătească taxele şi impozitele de acasă sau de oriunde, prin intermediul sistemului on line. În plus, costurile pentru realizarea acestui sistem au fost aproape de zero, conform celor spuse de Vasile Stan.

De asemenea, se speră ca, odată cu implementarea acestui sistem, procentul de încasare al taxelor şi impozitelor să crească.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție