Elevii învaţă online pentru că Primăria Giurgiu nu a avut banii pentru plata în avans a gazului necesar încălzirii unităţilor de învăţământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevi FOTO edupedu.ro

Elevii şi preşcolarii din municipiul Giurgiu a început al doilea semestru al anului şcolar în sistem online, din cauză că Primăria nu are resurse financiare pentru a asigura plata agentului termic pentru încălzirea clădirilor în care funcţionează unităţile de învăţământ. Situaţia este creată după ce firma cu care Primăria are contract pentru furnizarea de gaz natural a solicitat plata în avans.

„Firma pe care Primăria a contractat-o pentru furnizarea gazului cere plata în avans. Primăria a înştiinţat Inspectoratul Şcolar Judeţean despre imposibilitatea de a asigura agent termic, pentru că nu avem banii necesari pentru a achita în avans. Vineri a fost făcută o solicitare către Guvern, pentru acordarea unui sprijin în valoare de 12 milioane de lei, sumă care ar ajunge până la începutul lunii martie”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Primăriei Giurgiu, Georgiana Saltelechi. 

Aceasta a precizat că primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, aşteaptă intervenţia prim-ministrului în sensul unei plafonări a preţului plătit de administraţiile locale la gaz natural. 

Oficialul Primăriei a precizat că instituţia face eforturi pentru a strânge săptămâna aceasta fonduri pentru a asigura plata cel puţin pentru o lună în avans a gazului necesar funcţionării instituţiilor şcolare. 

În municipiul Giurgiu învaţă, în instituţiile şcolare publice, aproximativ 5500 de preşcolari şi elevi.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate