Video VIDEO Ziua Unirii, fără băi de mulţime şi discursuri politice. Felul inedit în care s-a sărbătorit într-un cartier din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua Unirii în cartierul Dimitrie Cantemir FOTO captura video

Petrecerea a avut loc pe 24 Ianuarie 2018 în cel mai vitregit cartier al oraşului Galaţi: Dimitrie Cantemir. Mica aglomerare de blocuri este la trei kilometri de roaş, fiind construită pe teritoriul judeţului Brăila, motiv pentru care cele două judeţe au ajuns la un conflict în instanţă.

În micuţul cartier Dimitrie Cantemir (are doar 14 blocuri şi două străzi) din Galaţi autorităţile ajung rar. Chiar foarte rar. Aflat în plin câmp, la trei kilometri de oraşul de care aparţine, cartierul are cam 1.000 de suflete care, deseori, tânjesc după o manifestare publică, fie ea cât de măruntă,  în cinstea unei sărbători legale, a oraşului, a ceva.

Însă, în cei zece ani de existenţă, cartierul n-a avut parte de niciun eveniment public, cu excepţia slujbelor religioase ţinute la minuscula capelă din apropiere şi a expertizelor judiciare în urma disputelor din justiţie asupra terenului pe care a fost clădit. Căci, este bine de ştiut, în urma unei hotărâri de Guvern pe care brăilenii refuză să o accepte, cartierul se află pe teritoriul istoric al judeţului muntenesc Brăila, deşi ţine de primăria de la Galaţiul moldovean.

În Dimitrie Cantemir lucrurile pare să se desfăşoare în afara autorităţii publice, căci oamenii nu au acces la grădiniţă, la şcoală, la dispensar, la poliţie, la nimic. Au doar aerul respirabil al luncilor Siretului şi Dunării şi imensitatea câmpului dinspre Brăila.

Sătui să tot aştepte ceva din partea autorităţilor locale, cei din Dimitrie Cantemir au decis să-şi organizeze ei sărbătorile, cum pot, cum se pricep, cum le place. Bunăoară, pe 24 Ianuarie 2018 s-au gândit să petreacă în comunitate, la un soi de picnic colectiv, împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Aşa că au pus mână de la mână şi au pregătit masă mare, cu fasole la ciolan şi ciorbă de fasole (că doar a fost miercuri), cu sarmale de post şi alte bucate, cu vin fiert şi alte băuturi şi cu voie bună. 

Locul ales: în aer, liber, pe platoul din faţa capelei ortodoxe (până la urmă Biserica s-a dovedit singura instituţie care a fost alături de oamenii din cartierul răzleţ). Au montat şi o instalaţie de sonorizare din care a răsunat muzica de petrecere, copiii s-au bulgărit cu puţina zăpadă găsite prin şanţuri, toată lumea s-a simţit ca la o sărbătoare.

După cum a mărturisit unul dintre participanţii la inedita sărbătorire a Unirii, nimeni nu a simţit lipsa declaraţiilor sforăitoare de politicieni şi nici lipsa aleşilor veniţi la o „baie de mulţime”. După cum se poate vedea din imaginile alăturate, oameni doar au petrecut, simplu, româneşte şi şi-au urat unii altora „La mulţi ani!”

Petrecere de Ziua Unirii în cartierul Dimitrie Cantemir

Mai multe pentru tine:
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Accident tragic pe DN1: un pieton a fost lovit mortal de o mașină în timp ce traversa șoseaua
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Trump, servit cu orez american de Sanae Takaichi. Ofensiva de farmec a primei femei premier a Japoniei la întâlnirea cu liderul SUA
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale