VIDEO Sport extrem pe cel mai mare lac de câmpie din România. Imagini spectaculoase filmate cu drona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii curajoşi şi entuziaşti fac ice kiting - un sport ce presupune combinaţie dintre un fel de zmeu mai mare şi o planşă specială - pe gheaţa lacului Brateş, aflat chiar la marginea oraşului Galaţi.

În ultimele două decenii, autorităţile din Galaţi au fost bombardate cu zeci de iniţiative, venite din partea unor grupuri civice sau din partea presei, care au cerut şi cer să se valorifice aşa cum se cuvine, din punct de vedere turistic, lacul Brateş, aflat chiar la marginea oraşului.

Solicitările sunt cât se poate de întemeiate, dacă ţinem cont că sudul Moldovei este destul de sărac în oportunităţi de agrement, iar lacul Brateş (cel mai mare lac de câmpie din România, cu o suprafaţă de peste 2.700 de hectare de luciu de apă) oferă condiţii foarte bune pentru investiţii turistice.

Lacul este situat chiar la marginea oraşului, cu acces direct din străzile Tunelului şi Macului (ce trec chiar pe malul lui), este lângă calea ferată, este la doar doi kilometri de gara Galaţi şi la numai trei kilometri centrul oraşului şi de DN26.

La malul Brateşului există (pe o porţiune de aproape un kilometru) reţele de utilităţi complete (apă curentă, canalizare, energie electrică şi gaze), iar apa nu este deloc periculoasă deoarece adîncimea ei este în medie de numai 1,5 metri.

Brateşul poate fi un paradis nautic

Câteva studii de mediu făcute în ultimii zece ani au arătat că lacul se pretează foarte bine pentru sporturi nautice care presupun şi vântul (mişcarea curenţilor de aer este aproape permanentă în zonă), cu ar fi curse de yole, kitesurfing (aşa cum aţi văzut, probabil, vara la Marea Neagră), wind surfing (planşe cu velă), schi nautic, wakeboarding (schi nautic cu planşă) sau ice kiting.

Hartă cu poziţionarea în zona Galaţi a lacului Brateş

De altfel, un grup de tineri entuziaşti şi-a propus să arate auorităţilor indiferente că se poate face agrement pe Brateş, aşa că au organizat o demonstraţie de ice kiting, pe care au filmat-o de la sol şi cu o dronă, după care au pus imaginile pe internet, unde s-au bucurat de un mare succes.

Ice kiting este un sport extrem de spectaculos, care presupune folosirea unui zmeu mare (ca la kitesurfing) şi o placă pentru a aluneca pe gheaţa lacurilor.

Imagini spectaculoase cu Ice Kiting pe Brateş

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile