VIDEO Cocalari beţi şi cu muzica la maximum în trafic. Au încercat să fugă de poliţişti, iar acum riscă puşcăria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au constatat că şoferul mirosea puternic a băutură. Foto: PLG

Şoferul maşinii a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, după ce oamenii legii au descoperit că acesta avea o alcoolemie de 0,58 la mie în aerul expirat. Riscă până la cinci ani de închisoare. Partenerii lui de chef au fost fost amendaţi pentru tulburarea liniştii publice.

Un vechi proverb românesc spune că prostul nu-i prost destul dacă nu este şi fudul, iar spiritul acestei ziceri pare să-i fi atins şi pe câţiva tineri din Galaţi, care au pus de o petrecere în maşină, cu băutură din belşug şi cu muzica dată la maximum.

De fapt, de la muzică li s-a şi tras, căci a atras atenţia unui echipaj al Poliţiei Locale, care-şi făcea rondul, în noaptea de miercuri spre joi, pe strada Combinatului, în apropierea Liceului Tehnologic  „Anghel Saligny”.

„La vederea echipajului, pasagerii, împreună cu şoferul, care prezenta semne de ebrietate, au încercat să părăsească zona, pe sensul opus de mers, dinspre Combinatul Arcelor Mittal spre Piaţa Energiei”, ne-a informat Biroul de Presă al Poliţiei Locale Galaţi.

S-a păcălit singur

În fapt, şoferul a încercat să facă o manevră de păcălire a poliţiştilor. El a simulat că pleacă din loc, însă a oprit după numai 50 de metri, mizând pe faptul că oamenii legii nu se vor întoarce după el. A mizat, însă, greşit, căci dacă până la momentul manevrei era suspectat doar de tulburarea liniştii publice, după ce a mişcat maşina din loc a devenit pasibil să suporte şi eventualele încălcări ale legilor privind circulaţia pe drumurile publice.

Şi chiar aşa şi fost! Deoarece conducătorul autoturismului, Cătălin I., de 27 ani, din Galaţi, mirosea puternic a băutură a fost solicitat un echipaj din cadrul Poliţiei Rutiere Naţionale, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat că avea 0,58  mg/ l. alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a recunoscut că a băut mai multe beri împreună cu prietenii lui şi că ştia că nu avea voie să se urce la volan într-o astfel de situaţie. „Ştiam că n-am voie să conduc maşina dacă sunt băut. Asta e... Am făcut-o!”, a declarat el cu seninătate şi cu limba uşor împleticită.

Riscă cinci ani de închisoare

Şoferul a fost dus la spital în vederea recoltării de probe biologice, urmând să de socoteală pentru conducerea de autovehcule pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

Dacă analizele sanguine vor scoate în evidenţă o alcoolemie de peste 0,8 la mie (lucru perfect posibil, de regulă rezultatul de la alcooltest este dublu în sânge), tânărul se va alege cu dosar penal, caz în care riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.

Poliţia Locală din Galaţi nu este la prima acţiune de acest gen. În ultimele săptămâni, au fost date sute de amenzi persoanelor găsite consumând alcool sau seminţe în parcuri.

Deja antologic a devenit faptul că poliţiştii sunt de acord să nu-i amendeze pe "băieţii de băieţi" care, prinşi asupra faptului, acceptă să măture mizeria făcută. 

VĂ MAI RECOMANDĂM ŞI:

VIDEO Poliţia a ieşit la vânătoare de derbedei. „Băieţii de băieţi”, puşi să măture cojile de seminţe de pe trotuar

Înainte ca găştile aciuate printre blocuri să fie dispersate, poliţiştii i-au obligat pe „băieţii de băieţi” să măture cojile de seminţe de la faţa  locului. Cei care s-au conformat au scăpat doar cu avertisment, în vreme ce cei care au refuzat să se apuce de curăţenie au fost amendaţi.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare