Valul lui Traian din Moldova - sistemul de apărare ridicat de romani la graniţa Imperiului

0
Publicat:

Valul lui Traian, zidul de apărare construit de romani în secolul al II-lea după Hristos, este unul dintre obiectivele de patrimoniu naţional şi universal care se întinde din Dobrogea până în judeţul Galaţi.

Valul lui Traian din zona județului Galați FOTO: Direcția Județeană pentru Cultură

Valul lui Traian, sistemul de apărare ridicat de romani la graniţa Imperiului, în prima jumătate a secolului I după Hristos, fiind monument istoric de importanţă naţională și internațională, traversează judeţul de la est către sud-vest.

Cu o lungime de 22 kilometri în Galați, complexul de fortificații pornește din satul Traian, de pe malul Siretului, și trece prin mai multe localități: Smârdan, zona Poligonului - Cișmele, Odaia Manolachi, până în localitatea Tulucești.

„Acest sistem de apărare roman merge mai departe către Basarabia și apoi către Ucraina. Se întinde pe o suprafață de peste 100 de kilometri, dincolo de Prut. În lumea romană, limesul era o zonă de frontieră, cum este și la noi. De exemplu, Valul lui Traian și castrul roman de la Tirighina reprezentau zona de frontieră, partea de nord-est a Imperiului Roman, așa-numita lume barbară. El poate fi văzut și în prezent. Cine merge în satul Traian, undeva la vreo patru kilometri de șosea, se vede culmea valului cu șanțul de apărare. De aici vine și denumirea de satul Traian”, afirmă prof. Cristian Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie Galați.

Vechea apărare romană ar putea fi inclusă într-un circuit turistic, fiind pus în valoare pe porţiunile unde el se observă cel mai bine. În județul Galați, zona este ocupată, însă, de terenuri agricole.

Valul lui Traian din zona Tulucești FOTO: Arhivă, Adevărul

„În străinătate, s-au făcut proiecte de genul acesta. Undeva prin Anglia, partea de nord este așa-numitul val de apărare al lui Hadrian. Mai departe, în Europa Centrală, sunt câteva reconstituiri făcute ale acestui limes roman. A fost un proiect european de reconstituire a acestor valuri de apărare. La noi, toată zona este ocupată de loturi agricole private, ele s-au aplatizat. Doar dacă se fac despăgubiri pentru proprietarii loturilor de teren. Este ca o autostradă, trebuie să despăgubești și durează foarte mult. Valul lui Traian figurează în lista monumentelor istorice de categorie A”, a încheiat directorul Muzeului de Istorie Galați, Cristian Căldăraru.

Valul lui Traian, încă vizibil în mai multe zone din Galați Foto: Arhiva

Cele trei Valuri ale Dobrogei

Și zona Dobrogea este străbătută de la Cernavodă la Constanţa de trei fortificaţii liniare, cunoscute ca Valuri, ridicate începând din vremea romanilor: Valul mare de pământ, Valul mic de pământ şi Valul de piatră.

Cel mai vechi este Valul mic de pământ, datând din epoca romană, secolul 6, care în secolul 7 nu mai era utilizat ca fortificaţie. Celelalte două valuri, Valul mare de pământ şi Valul de piatră, provin din epoca medievală timpurie, secolele 10-11.

Valurile care converg spre Marea Neagră sunt foarte vizibile la intrarea în Constanţa dinspre A2 (între Valu lui Traian şi Constanţa) sau la Cochirleni unde coama valului depăşeşte înălţimea unui om.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?