UPDATE Miting antisistem la Galaţi. Protestatarii au scandat lozinci contra ordonanţei privind graţierile, dar au cerut şi reformarea unor instituţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la protestele din 29 ianuarie 2017, de la Galaţi FOTO Andrei Velea

Motivul principal al protestului rămâne determinarea Guvernului să renunţe la ordonanţele de urgenţă privind graţierea unor pedepse cu închisoarea, însă oamenii cred că sunt necesare şi reforme profunde ale clasei politice şi ale instituţiilor implicate în apărarea democraţiei.

UPDATE, ora 18,00

Circa 300 de gălăţeni s-au adunat duminică seară, începând cu ora 17,00 pe esplanada din faţa Prefecturii, pentru a protesta împotriva sistemului politic din România.

Trebuie spus că la Galaţi protestul nu este îndreptat doar împotriva proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind graţierea unor pedepse cu închisoarea, ci deja s-a cristalizat un fel de platformă-program în 6 puncte, care vizează şi apărarea principiilor democratice şi reformarea a instituţiilor fundamentale ale statului.

De altfel, au apărut în mulţime o serie de fluturaşi cu cele 6 puncte susţinute de protestatari, respectiv:

- Nu amnistiere. Nu graţiere;

- Susţinerea reformei în Sănătate;

- Reformă în CNA;

- Transparenţă decizională în Parlament; 

- Demisia din funcţii publice a persoanelor cercetate penal;

- Demisia avocatului poporului.

Protestul se desfăşoară paşnic. În multe momente, protestatarii discută în mici grupuri, ca şi cum s-ar cristaliza în jurul unor lideri.

Deşi pe interne s-a pomenit în câteva rânduri despre o contramanifestaţie organizată de susţinători ai PSD, până la ora 18,00 la faţa locului nu a sosit vreun grup ostil protestatarilor.

Ştirea iniţială

Gălăţenii vor ieşi din nou în stradă duminică, 29 ianuarie 2017, de la ora 17,00 pentru a protesta împotriva intenţiilor guvernanţilor de a graţia, prin ordonanţă de urgenţă, o serie de pedepse cu închisoarea.

Se pare că la protest vor participa câteva sute de oameni, locul de desfăşurare fiind esplada din faţa Prefecturii, acolo unde, de altfel, s-au adunat numeroşi protestatari şi duminica trecută, precum şi câteva serie la rând după tragedia din clubul Colectiv.

Potrivit informaţiilor distribuite prin reţelele de socializare, liderii protestatarilor au conturat deja o listă de revendicări, care se adaugă celei legate de renunţarea la graţierea persoanelor cae au încălcat legea penală.

Astfel, se cere susţinerea reformei în Sănătate (care a fost respinsă de Senat recent), demisia din toate funcţiile publice ale persoanelor cercetate penal, reforma Consiliului Naţional al Audiovizualului (despre care se afirmă că este aservit unor grupuri de interese), demisia Avocatului Poporului (despre care se spune că ar fi  „sclavul” corupţilor) şi transparenţă decizională în Parlament.

Vă reamintim că duminica trecută peste 300 de gălăţeni s-au strâns în faţa Palatului Administrativ din Galaţi începând cu ora 17,00 pentru a protesta faţă de intenţia Executivului de a adopta ordonanţa privind graţierea, dar şi faţă de dorinţa guvernanţilor de-a modifica Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.

Oamenii au fluturat tricolorul, au cântat şi au scandat lozinci cu mesaje anticorupţie de genul ”Galaţiul în stradă, corupţii la răcoare”,  ”La închisoare, nu la guvernare”, ”DNA, să vină să vă ia”, ”Liviu Dragnea nu uita, va veni şi vremea ta” şi ”Nu o să vă lăsăm să ne umiliţi tocmai prin votul bătrânilor minţiţi”.

Gălăţenii susţin că vor ieşi în stradă ori de câte ori va fi nevoie pentru a da un semnal clar guvernanţilor că nu vor accepta niciun fel de derapaje de la statul de drept.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate