Un spital va fi construit în oraşul Galaţi. Unitatea medicală va avea 320 de paturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Arhivă Adevărul

Un spital nou cu 320 de paturi, cu diferite secţii, laboratoare şi ambulatoriu urmează să fie construit în oraşul Galaţi. Municipalitatea a atribuit deja contractul pentru serviciile de proiectare.

Primăria municipiului Galaţi anunţă că a fost atribuit contractul pentru serviciile de proiectare (elaborare studiu de fezabilitate) în vederea construirii unui spital municipal de urgenţă. Valoarea contractului, cu o durată de 6 luni, este de 289.000 lei fără TVA, iar ofertantul câştigător este Arhidesign GS SRL. 

„Primăria municipiului Galaţi doreşte construirea unui spital cu 320 de paturi, cu diferite secţii, laboratoare şi ambulatoriu.

Sunt supuse analizei două posibile amplasamente - în zona străzii Cetăţianu Ioan şi a străzii Traian”, a anunţat Biroul de Presă al Primăriei Galaţi.

De asemenea, un alt spital urmează să fie construit şi de Consiliul Judeţean Galaţi. Proiectul se află în acest moment în evaluare la Ministerul Sănătăţii şi la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, iar investiţia este evaluată la 200 milioane de euro. 

Noul spital va avea şase etaje şi aceeaşi înălţime cu actualul corp de clădire al Spitalului Judeţean, o suprafaţă desfăşurată totală de peste 96.000 de mp, nu mai puţin de 20 de săli de operaţie şi 375 de paturi, din care 260 pentru spitalizarea continuă, 54 pentru spitalizarea de zi şi 61 de paturi pentru secţia ATI.

În noua clădire vor exista: Blocul Operator, secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, spaţii pentru spitalizare de zi, secţia de Chirurgie Toracică, secţia de Neurochirurgie, secţia de Chirurgie Plastică, spaţii pentru intervenţii de microchirurgie reconstructivă,  secţia de Oncologie, Neurologia, Farmacia, serviciul de sterilizare, serviciul de transfuzie sanguină şi multe alte spaţii tehnice.

Vă recomandăm şi:

Proiect spectaculos la Galaţi. Clădirea Grădinii Botanice va avea o terasă verde de unde vor fi văzute trei regiuni istorice

Aeroport regional în zona Galaţi-Brăila. Proiectul major pentru care cele două judeţe „rivale“ îşi dau mâna

Mai multe pentru tine:
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Supraviețuitorii Holocaustului primesc compensații de un miliard de euro de la statul german pentru servicii de îngrijire la domiciliu
Percheziții după explozia din Rahova. Descinderi la sediul Distrigaz și la firme implicate în verificarea rețelei de gaze
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO