Un şofer beat a pierdut controlul direcţiei şi a intrat cu maşina într-un cap de pod. Un pasager din autovehicul a fost rănit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 42 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului după ce a  pierdut controlul maşinii într-o curbă la stânga, pe un drum comunal din localitatea Suceveni, şi a lovit un cap de pod.

Marţi, 9 iunie, la ora 23.05, Poliţia oraşului Târgu Bujor a fost sesizată, printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, cu privire la producerea unui accident rutier, în comuna Suceveni, soldat cu rănirea unei persoane.

”La faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat, de 42 de ani, din localitate, a condus autoturismul pe un drum comunal şi, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul direcţiei, intrând într-un cap de pod. În urma impactului, pasagerul de pe scaunul din partea dreaptă faţă, un bărbat, de 36 de ani, a suferit mai multe leziuni, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

În urma testării alcoolscopice, poliţiştii au constatat că şoferul autoturismului se afla sub influenţa alcoolului, valoarea înregistrată fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată