Un nou city manager la Galaţi. Are două masterate şi un doctorat în ştiinţa şi ingineria alimentelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cezar Bichescu FOTO Primăria Galaţi

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, l-a desemnat, vineri, 13 noiembrie, pe Cezar Ionuţ Bichescu, fost prorector la Universitatea ”Dunărea de Jos”, în funcţia de manager public al municipiului Galaţi.

”Domnul Bichescu este un om de echipă, un om pe care mă pot bază, are expertiza necesară şi are experienţă în implementarea proiectelor cu fonduri europene la Universitate, instituţie cu care avem o colaborare foarte bună”, a spus primarul Ionuţ Pucheanu.

„Am văzut în ultimii patru ani cum se dezvoltă Galaţiul în bine, dar mereu este loc şi de mai bine. Obiectivul meu este să atragem cât mai multe fonduri europene, să indentificăm noi linii de finanţare  - mai ales acum în contextul pandemiei când bugetele au de suferit -  precum şi atragerea de investitori şi să punem astfel în valoare potenţialul Galaţiului”, a afirmat noul city manager, Cezar Ionuţ Bichescu.

Cezar-Ionuţ Bichescu a lucrat în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi începând din  2004, a fost prorector pentru Relaţiile internaţionale şi extensiuni universitare, prorector pentru activitatea economică, investiţii şi relaţii internaţionale privind extensiunile universitare în UE, director general al Direcţiei Economice, Investiţii şi Relaţii Internaţionale, director general al Direcţiei de Investiţii şi Resurse Umane, director pentru coordonarea Direcţiei Cămine-Cantine.

Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, are un masterat în managementul produselor alimentare, un masterat în managementul proiectelor europene şi un doctorat în ştiinţa şi ingineria alimentelor.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Cum au reuşit autorităţile de la Tecuci să sfideze legea atât la numirea cât şi la concedierea city-managerului

City manager nemulţumit de salariul de 13.500 de lei. Vrea 17.000 de lei, la fel ca viceprimarii

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026