Un nou aparat de testare a infecţiei cu coronavirus, în dotarea Spitalului de Urgenţă pentru Copii din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aparatul a fost cumpărat de Primăria Galaţi din bugetul propriu şi a costat 150.000 de lei. Poate procesa circa 120 de teste în 24 de ore. Reprezentanţii municipalităţii au anunţat că la începutul lunii mai spitalul amintit va primi şi un aparat „real time PCR” pentru testare antigen COVID-19.

Primăria municipiului Galaţi a anunţat, pe 22 aprilie, că un aparat de analiză a anticorpilor, pe baza căruia se poate detecta infecţia cu noul coronavirus, a ajuns în dotarea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Apostol Ioan” Galaţi. 

Cu ajutorul aparatului, care a costat 150.000 de lei şi a fost achiziţionat cu bani de la bugetul local, se pot procesa în maximum o oră un număr de cinci teste, adică în jur de 120 de probe în 24 de ore.

Reprezentanţii municipalităţii gălăţene au mai precizat şi că la Spitalul pentru Copii va ajunge, până la începutul lunii mai, şi un aparat  performant de tipul real time PCR pentru testare antigen COVID-19. Acesta a fost cumpărat tot cu fonduri din bugetul local şi este însoţit şi de dotările auxiliare (hote, lămpi UV samd).

Primăria municipiului Galaţi a alocat până acum, din bugetul propriu, fonduri însumând aproximativ 10 milioane de lei în lupta împotriva COVID-19. 

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro