Un mistreţ a provocat un accident rutier soldat cu o victimă. Un şofer a lovit animalul şi a ajuns cu maşina într-un lan de porumb

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un conducător auto de 60 de ani nu a observat la timp mistreţul şi l-a  lovit în plin, pierzând apoi controlul volanului, astfel că a ajuns cu maşina într-un lan de porumb. O pasageră din autovehicul a suferit mai multe traumatisme şi a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Pe 18 septembrie, în jurul orei 05.45, poliţiştii Biroului Rutier Tecuci au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe varianta de ocolire a municipiului Tecuci, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

”Din primele verificări a reieşit că un bărbat de 60 ani, din comuna Brăhăşeşti, a condus autoturismul dinspre municipiul Bârlad către municipiul Focşani şi, la un moment dat, a lovit un porc mistreţ aflat pe partea carosabilă, pierzând controlul asupra direcţiei şi oprindu-se într-un lan de porumb. O femeie de 65 ani, pasageră în autoturism, a fost rănită, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie