Un elev a leşinat de frică atunci când profesoara de biologie a ţipat la el

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri". Foto: dinsidespregalati.ro

Incidentul s-a petrecut într-una din clasele de gimnaziu ale Colegiului „Vasile Alecsandri” din Galaţi. Scos la tablă şi admonestat de o profesoară, un elev din clasa a VII-a s-a prăbuşit. Echipajul unei ambulanţe i-a acordat primul ajutor şi l-a transportat la Spitalul de Urgenţă pentru Copii.

La o oră de biologie, un băiat în vârstă de 14 ani, elev al Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” (CNVA), şi-a pierdut cunoştinţa în momentul în care a fost admonestat, pe un ton ridicat, de profesoara care predă disciplina respectivă.

„Doamna profesoară Liliana Morariu este unul dintre cele mai valoroase cadre didactice din Galaţi, cu rezultate absolut remarcabile ale elevilor săi, la olimpiade, concursuri şi examene, dar este ceva mai severă. Am înţeles că a scos la tablă respectivul elev, care este foarte emotiv. Acesta s-a panicat şi a început să tremure. Profesorul a crezut că simulează pentru a scăpa de  examinare şi atunci l-a admonestat ridicând tonul, moment în care, elevul a leşinat. S-a telefonat la 112, a venit o ambulanţă, băiatului i s-a pus masca pentru administrarea oxigenului, după care a fost aşezat pe targă, urcat în ambulanţă şi transportat la spital. Directorul liceului a demarat o anchetă pentru a limpezi circumstanţele acestui incident regretabil”, ne-a declarat prof. Laura Marin, inspector şcolar general.

Şeful ISJ Galaţi a mai precizat că la CNVA a fost constituită o comisie internă de anchetă şi că, în funcţie de concluziile acesteia, dacă va fi cazul, se vor lua măsuri.

La rândul său, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dr Mihai Polinschi, a confirmat intervenţia unui echipaj din subordinea sa, la CNVA.

„Echipajul unei ambulanţe a acordat primul ajutor unui băiat în vârstă de 14 ani cu o stare de lipotimie (leşin), cu tensiune arterială puţin scăzută. Pacientul a fost trasportat la Spitalul de Urgenţă pentru Copii”, a precizat medicul.

Prestigioasa instituţie de învăţământ din Galaţi se află pe locul trei în topul naţional al liceelor, iar selecţia elevilor acesteia este extrem de riguroasă.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort