Toate unităţile şcolare din Galaţi au rezolvat problemă încălzirii pe bază de centrale proprii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul

Potrivit Primăriei, doar la câteva dintre acestea mai sunt de făcut o serie de lucrări, precum şi recepţia, aşa că iarna 2018-2019 nicio unitate şcolară din municipiul nu va mai depinde de sistemul centralizat. În acelaşi timp, municipalitatea a anunţat că programul de reparaţii în şcoli este în plină derulare.

Primăria municipiului Galaţi informează că, până la începutul anului şcolar, 97 de unităţi de învăţământ – grădiniţe, şcoli, colegii şi licee – vor beneficia de lucrări de reparaţii şi igienizări.

Până în prezent, s-a intervenit la 42 de unităţi de învăţământ din municipiul Galaţi, dintre care 14 grădiniţe, 17 şcoli gimnaziale şi 11 colegii / licee. Valoarea lucrărilor efectuate până în prezent depăşeşte suma de 6,5 milioane de lei cu TVA.

În perioada imediat următoare, se vor executa lucrări de reparaţii şi igienizări la alte 55 de unităţi de învăţământ. La  rectificarea bugetară, aprobată de Consiliul Local în data de 26 iulie 2018, fondurile destinate lucrărilor de reparaţii şi igienizare au fost suplimentate cu 6 milioane de lei.

Totodată, Primăria municipiului Galaţi a dotat cu centrale termice 39 de unităţi de învăţământ (14 grădiniţe, 17 şcoli, şapte colegii / licee şi Seminarul Teologic ”Sf. Ap. Andrei”), pe care le-a achiziţionat în urma unei licitaţii structurată pe 12 loturi.

Valoarea estimată a acestor investiţii este de 13.324.289,63 de lei fără T.V.A., din care valoarea lucrărilor de proiectare este de 794.456 de lei. Cele mai multe dintre lucrări s-au încheiat, urmând să se facă recepţia acestora.

Precizăm că 22 de unităţi de învăţământ din Galaţi şi-au achiziţionat şi montat sisteme alternative de încălzire din fonduri proprii, având personalitate juridică. Celelalte grădiniţe, şcoli, licee şi colegii din municipiul Galaţi beneficiau deja de surse independente de încălzire.

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”