Spitalul din Iveşti va fi închis în urma negocierilor cu FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul va deveni unitate medico-socială, adică un fel de azil de bătrâni sau de bolnavi cronic, în subordine autorităţii locale.

Anunţul guvernanţilor cu privire la închiderea a 150 de spitale româneşti face o primă victimă la Galaţi: spitalul din Iveşti.


În urma unei şedinţe la care au participat directorii Direcţiilor de Sănătate Publică de la nivelul întregii ţări, s-a luat decizia ca toate cele 150 de spitale planificate să fie închise potrivit acordului cu FMI să treacă în administraţia altor instituţii decât Ministerul Sănătăţii.


Iveştiul, sacrificat


Primul spital gălăţean desfiinţat va fie cel din Iveşti. „Deocamdată nu s-a luat nicio decizie clară în ceea ce priveşte unităţile sanitare ce nu vor mai primi autorizaţiile de funcţionare, însă, cel mai probabil, se va trece la desfiinţarea spitalului din Iveşti şi transformarea sa în unitate medico-socială", a spus dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi.


O altă unitate, pentru cărei desfiinţare a făcut lobby şeful DSP este maternitatea „Buna Vestire".


Am făcut adrese către Minister, însă în acest moment Primăria Galaţi este cea care se opune desfiinţării maternităţii", a mai spus Boldea.


Contactat telefonic, managerul spitalului de Boli Cronice, doctorul Sorin Băiceanu, nu înţelege cum este posibil să se recurgă la o asemenea măsură.


„Va trebui să avem şi noi o discuţie cu cei de la Direcţie, pentru a vedea ce se întâmplă. Nu mi se pare normal ca tocmai noi, care de altfel suntem şi singurul spital de boli cronice din judeţ să fim desfiinţaţi. Noi acum preluăm pacienţi de la Spitalul Judeţean Sfântul Apostol Andrei, care vin la recuperare. Ce se va întâmpla cu oamenii aceştia?", a spus acesta.


În Scrisoarea de intenţie către FMI, autorităţile române sunt hotărâte să nu reînnoiască autorizaţiile pentru cel puţin 150 dintre cele mai ineficiente spitale, conform clasificării, până la finele anului".


De asemenea, în documentul ciatat Guvernul anunţă că intenţionează să reducă numărul de paturi din spitale cu 9.200.
Alte măsuri


Alte măsuri privind sistemul de sănătate cuprinse în scrisoarea de intenţie sunt: introducerea unui impozit pe cifra de afaceri planificată pentru distribuitorii de medicamente.


„Pentru îmbunătăţirea fluxului de venituri din sistemul sanitar şi pentru soluţionarea stocului de arierate suntem hotărâţi să introducem taxele aferente serviciilor care să fie plătite de pacienţi până anul viitor", se mai arată în scrisoarea de intenţie.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort