Sfaturi pentru şoferii care circulă cu un copil mic în maşină. Trei măsuri de siguranţă care fac diferenţa între viaţă şi moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: babyprecious.ro

Sunt câteva reguli simple pe care orice conducător auto responsabil este necesar să le respecte când se deplasează cu un copil în autovehicul pentru a avea garanţia că cel mic ajunge în siguranţă la destinaţie.

Cu toate că în ultimii ani s-au produs numeroase accidente de circulaţie, în urma cărora copiii aflaţi în autovehicule au fost răniţi sau chiar au decedat pentru că nu au fost asiguraţi cu centura de siguranţă sau şoferii i-au aşezat pe scaunul din dreapta faţă, de pildă, sunt în continuare conducători auto care se joacă cu siguranţa celor mici. 

Vă prezentăm mai jos câteva măsuri simple pe care este necesar să le adoptaţi, astfel încât călătoria celor mici cu maşina să decurgă în siguranţă.

Poziţionarea scaunului pentru copil

Scaunele sau înălţătoarele pentru copil trebuie poziţionate întotdeauna în poziţia opusă şoferului sau în partea din dreapta spate. Şi asta pentru că părintele trebuie să aibă mereu copilul în raza vizuală, dar şi pentru ca micuţul să stea liniştit deoarece vede constant faţa acestuia.

Centura de siguranţă

Nu vă jucaţi când este vorba de centura de siguranţă. Realmente face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Este suficient să vă gândiţi doar la imaginile difuzate constant de autorităţi cu copii care ies pur şi simplu prin parbriz în urma unui impact frontal cu un alt autovehicul pentru a vă determina să îi puneţi copilului centura de siguranţă imediat ce s-a urcat în maşină. Ne referim, bineînţeles, la aşezarea lui în scaun sau înălţător pe bancheta din spate şi nu la scaunul din dreapta şoferului, lucru interzis, de altfel, de lege.

Blochează uşile

Aproape toate maşinile au sisteme de blocare a uşilor, iar când circulaţi cu un copil în maşină, este esenţial să le folosiţi. Cei mici sunt mereu curioşi şi nu doriţi să vă treziţi în timpul mersului că aceştia deschid uşa sau geamul, riscând să cadă din maşină la viteze mari. Este uşor de imaginat ce se poate întâmpla în astfel de situaţii şi tocmai de aceea este important să nu uitaţi acest lucru extrem de important.

Curăţă instalaţia de aer condiţionat

Când circulaţi constant cu un copil mic în maşină, este necesar să curăţaţi mai des instalaţia de aer condiţionat. Sistemul respirator al celor mici este extrem de vulnerabil la bacteriile care se găsesc în sistemul de ventilaţie al maşinii şi nu e cazul să faceţi rabat la câteva sute de lei pe an doar ca să descoperiţi ulterior că aceştia au dezvoltat tot soiul de alergii sau chiar s-au îmbolnăvit de plămâni.

Spală constant interiorul maşinii

La fel ca şi în cazul instalaţiei de aer condiţionat, interiorul maşinii trebuie igienizat regulat. Copiii au obiceiul de a pune mâinile peste tot, iar dacă bancheta din spate a maşinii este plină de praf, resturi de mâncare şi tot soiul de gunoaie, până la îmbolnăvirea celor mici nu mai este decât un pas.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget