Scrumbie de Dunăre în pergament ca la Olteniţa. De ce este nevoie de două zile ca să prepari exemplar delicioasa reţetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scrumbie de Dunăre pregătită la grătar Foto: www.meniul-zilei.online

Deşi pare un preparat pretenţios, scrumbia de Dunăre în pergament ca la Olteniţa se pregăteşte uşor. Scrumbia se poate pregăti şi la cuptor, dar indicat este să folosiţi jarul pentru că aromele sunt cu totul altele.

Scrumbiile vor fi curăţate, crestate, iar apoi vor fi lăsate la scurs la frigider cel puţin o noapte, după ce în prealabil au fost date cu sare. 

Tot atunci, peştele va fi umplut cu lămâie, usturoi, rozmarin, astfel încât aceste arome să se întrepătrundă în timpul procesului de frigere pe grătar. Practic, e nevoie de două zile pentru a pregăti scrumbia şi a o găti, însă merită efortul.

„Scrumbia este grasă, iar o parte din această grăsime se scurge pe jar, care va provoca, la rândul lui, o ardere prematură a peştelui. Aceasta va provoca reacţii nedorite ale organismului, în special pentru cei care au probleme gastrice. De aceea, scrumbia trebuie scursă bine de grăsime şi împăturită în câteva straturi de hârtie de copt, legată la capete şi pusă astfel pe grătar. Peştele nu se serveşte nici crud, nici prea fript, ci undeva pe la mijloc, iar aceasta este modalitatea de a ajunge la acest rezultat”, ne explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară.

Ingrediente pentru patru persoane:

- 4 scrumbii, fiecare cu o greutate de aproximativ 300 de grame;

- Lămâie - două bucăţi;

- Rozmarin - o crenguţă;

- Usturoi - patru căţei;

- Sare - după gust;

- Salată verde - două, trei bucăţi;

- Ceapă verde - o legătură;

- Ridichi - o legătură;

- Oţet;

- Sare - după gust;

- Floarea soarelui - după gust.

De reţinut este că scrumbia se va face pe jar, deci nu trebuie să existe foc, pentru că vă veţi trezi cu peştele ars, ceea ce nu este de dorit. Pacheţelele din foi de copt în care se găsesc scrumbiile se vor întoarce constant pe o parte şi pe cealaltă, până când pergamentul, cum este numit tehnic de bucătari, îşi va schimba culoarea.

Nu trebuie să vă alarmaţi dacă foile de copt se vor arde la capete sau în alte zone şi nici dacă se va scurge ulei din scrumbie. Este un lucru firesc, iar astfel veţi obţine scrumbie pregătită pe jar cu calităţile unui peşte gătit la cuptor.

Reţeta scrumbiei de Dunăre în pergament provine din zona Olteniţei, dar este mai mult decât atât. Puţini ştiu că scrumbia provine din mare şi pe măsură ce urcă pe Dunăre, ea îşi schimbă calităţile, pierzând mult din sare.

„Scrumbia prinsă în România nu va avea aceleaşi calităţi ca cea prinsă în Cehia. Nu mai are sare atât de mult şi nici grăsime. Acest peşte apare doar în gastronomie, nu şi în clasificările care se dau peştilor, tocmai pentru că el la bază este cu totul altceva. El devine scrumbie prin simplul fapt că se spală”, detaliază Nichi Mărăcine. Scrumbia de Dunăre se serveşte cu lămâie, ridichi şi salată verde. 

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”