România, ţara copiilor supradotaţi. Statistica arată că 1 din 4 copii români are coeficientul de inteligenţă peste 130
0Potrivit statisticilor Institutului Român de Studii şi Cercetări Avansate Giftel Education, în România numărul copiilor supradodaţi este peste media mondială, iar unul din patru copii are coeficientul de inteligenţă de peste 130. Din păcate însă, puţini dintre aceştia au şi şansa unei educaţii care să le valorifice potenţialul.
Cea mai completǎ definiţie a supradotǎrii a fost prezentatǎ în Raportul Maryland, propus de Comisia pentru Educaţie a Ministerului Educaţiei din Statele Unite, la Congresul pe tema educaţiei din 1971.
Conform acestei definiţii, copiii supradotaţi şi talentaţi sunt acei copii capabili de performanţe ridicate, care demonstreazǎ achiziţii şi/sau abilitǎţi potenţiale, precum: capacitate intelectuală generală, aptitudine academică specifică, gândire creativă sau productivă, capacitate de lider, arte vizuale şi reprezentative, capacitate psihomotorie. “E clar că vorbim de un copil care are abilităţi peste medie în diverse domenii. Putem vorbi de ştiinţe exacte, artistice, ureche muzicală, dexteritate în mişcări pentru dansuri, dar şi abilităţi sportive, cum ar fi constituţie atletică sau suprarezistenţă”, ne-a declarat medicul Valentin Boldea.
Oamenii supradotaţi constituie un grup aparte, care se diferenţiază prin personalitate, stil de învăţare, mod de interacţionare cu semenii iar ei trebuie să fie consideraţi persoane cu nevoi speciale, tocmai pentru că sunt speciali.
Cum îşi dau seama părinţii că au un copil supradotat
Preocuparea pentru identificarea copiilor supradotaţi este, în primul rând, la nivelul familiei. Nu este prea uşor să identifici un nivel de inteligenţă peste medie, fără instrumente adecvate şi mai ales, din perspectiva părintelui, pentru care cel mic este mereu deosebit şi special. Potrivit medicului Valentin Boldea, “indicat este ca de la o vârstă fragedă, cel mic să fie înscris în diverse activităţi. Chiar de la doi ani poate fi inclus în colectivităţi, în diverse cluburi, unde se poate face o selecţie. IQ-ul este cel care va stabili dacă din punct de vedere al inteligenţei cel mic este peste medie. Atenţie însă – mai nou nu se mai discută că un IQ mare aduce automat succesul, ci şi o pondere importantă de coeficient emoţional. Acesta asigură adaptabilitatea celui mic, în diverse situaţii. Din păcate, mai ales în România, aceşti copii se pierd din cauza faptului că părinţii nu le testează din timp capacităţile fizice şi intelectuale.”
Părinţii eficienţi sunt în permanent în contact cu educaţia copiilor lor, cu cercetarea din domeniul educaţiei, în general. Când un părinte face efortul de a veni în întâmpinarea unui copil talentat, ar trebui să-l înştiinţeze şi pe profesor sau pe directorul şcolii. Părinţii trebuie să ştie că Legea 17/2007 pentru educaţia tinerilor supradotaţi, capabili de performanţă înaltă garantează “dreptul la o educaţie diferenţiată, ca ansamblu de programe educaţionale formale, nonformale şi informale, adecvate dezvoltării segmentului de populaţie reprezentat de tinerii supradotaţi, capabili de performanţă înaltă, caracterizat prin nevoi particulare.”
Cum putem recunoaşte un copil supradotat?
Potrivit specialiştilor, copiii talentaţi dorm mai puţin decât alţi bebeluşi. Din clipa în care pot vorbi, aceşti au multe întrebări şi păreri ferme.
“Există teste psihologice pe care le pot face de la 2 ani şi care pot să determine personalitatea copilului supradotat. Unii au personalitate de lider, alţii sunt colerici, alţii sunt mai delăsători. Toate aceste caracteristici pot fi orientate către un domeniu sau altul. Aşa poţi observa dacă e migălos în lucruri practice, de exemplu. Mulţi au o curiozitate excesivă, iar din întrebările lor îţi poţi da seama de gradul de sclipire”, a declarat medicul Valentin Boldea.
Din păcate, nici sistemul şcolar nu îi ajută prea mult pe cei supradotaţi. Rolul cel mai important în educaţia copilului îl are tot părintele. Este foarte important ca acesta să facă diferenţa dintre educaţie formală, care se face la şcoală şi cea non-formală, prin cultivarea pasiunilor. “Din păcate, în şcoală nu prea valorificăm aceste cazuri, pentru că este prea generalistă. Şi nici nu mai avem acei descoperitori de talente”, ne-a declarat Valentin Boldea.
Atenţie însă: impresia că un copil supradotat este un mic adult, este departe de adăvăr. Nevoile afective ale copilului supradotat, în familie şi societate, sunt deseori foarte mari.