Revin spectacolele la sala mare de la Teatrul Gulliver. „Cenuşăreasa” deschide seria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au petrecut o vacanţă plină de proiecte noi şi surprize memorabile alături de cei mici, prietenii de la Teatrul Gulliver sunt acum gata să reia seria spectacolelor la sala mare, începând din această duminică, de la ora 10,30, cu mult îndrăgita poveste „Cenuşăreasa”.

Încântătoarea întâlnire cu acest titlu clasic reprezintă oportunitatea de a descoperi fascinanta poveste a Cenuşăresei într-un nou registru şi într-o nouă lumină a înţelegerii întâmplărilor. Jocul păpuşilor, combinat şi completat cu jocul actoricesc, promite o experienţă artistică specială, după cum mărturiseşte însuşi regizorul spectacolului, Ciprian Huţanu.

Acesta destăinuie faptul că întâlnirea cu trupa de animaţie a Teatrului Gulliver a constituit prilejul de a aborda basmul clasic din poziţia confruntării cu imaginile-clişeu pe care cinematografia şi televiziunea le inoculează spectatorului tânăr şi matur, deopotrivă.

Astfel, regizorul declară că „Cenuşăreasa”, titlu care greu suportă reinterpretări de esenţă, a reprezentat provocarea pe care a acceptat-o alături de Teatrul Gulliver iar căutările lui primordiale s-au îndreptat către o renunţare la înţelegerea întâmplărilor, altfel decât spectatorul, avizat sau neavizat, şi-ar imagina la intrarea în sala de teatru.

Distribuţia spectacolului este compusă din actorii: Elena Marin, Ionuţ Negrişanu, Gina Geru, Ramona Păuc şi Aurelian Iorga. Vocile cântecelor cu rezonanţă Disney aparţin artiştilor Cristina Bleandură, Florin Bobei şi corului Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Întregul decor şi construcţia păpuşilor de dimensiuni umane sunt realizate de scenograful Vlad Tănase, iar muzica ce conferă întregului spectacol o atmosferă aparte, este semnată de compozitorul gălăţean Eugen Dan Drăgoi. Grafica digitală, ce completează întregul decor de poveste, este concepţia lui Andrei Cozlac.

Biletele pentru spectacol se pot achiziţiona online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau www.teatrul-gulliver.ro, secţiunea PROGRAM – Cumpără bilete online. De asemenea, acestea se pot procura şi de la sediul teatrului, înainte de începerea reprezentaţiei, în limita disponibilităţii. Preţul biletelor este de 12 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”