Rememorarea celui mai controversat conflict armat din istoria României, în care armata bolşevică a asediat Galaţiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi în tranşee în Primul Război Mondial FOTO Arhiva Muzeului Naţional de Istorie

În această confruntare, care a avut loc 20-22 ianuarie 1918 au conlucrat la apărarea oraşului trei arme ale Armatei Române - marina, trupele terestre,  aviaţia - un caz unic pentru o bătălie desfăşurată pe teritoriul României în  Primul Război Mondial. Comemorarea evenimentului va prilejui inaugurarea monumentului „Apărătorii oraşului Galaţi”, refăcut recent, după ce fusese demolat după Al Doilea Război Mondial, la cererea ruşilor.

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi  organizează sâmbătă, 20 ianuarie 2018, începând cu ora 11,00, un ceremonialul militar-religios prilejuit de inaugurarea monumentului „Apărătorii oraşului Galaţi, 7/20 - 9/22 Ianuarie 1918”. Evenimentul este dedicat împlinirii a 100 de ani de la bătălia pentru Galaţi, singura confruntare militară de amploare care a avut loc pe teritoriul României în anul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

În acel început de an, 1918, aproximativ 2.000 de militari români au apărat oraşul Galaţi de la distrugere şi ocupare, luptând împotriva unităţilor militare bolşevizate, din cadrul Armatei a 6-a rusă, aflate în retragere de pe frontul din Moldova. A fost prima bătalie din secolul XX între Armata Română şi unităţile militare ruse trecute în tabăra bolşevicilor.

În  confruntare au conlucrat trei arme ale Armatei Române - marina, trupele terestre,  aviaţia - un caz unic pentru o bătălie desfăşurată pe teritoriul României în  Primul Război Mondial.

Pentru a cinsti memoria acelor lupte, oraşul erou Galaţi a fost decorat de Regele Italiei, prin generalul  Pietro Badoglio (1921) şi de Preşedintele Franţei, prin generalul Henri Mathias Berthelot (1922), acordându-i-se Crucea de Război a Italiei şi Crucea de Război a Franţei.

Detalii despre acest sângeros conflict puteţi citi AICI.

În anul 1923, Societatea  „Luptătorii Patriei, a demobilizaţilor ofiţeri şi grade inferioare” din Galaţi, propune Primăriei Galaţi ridicarea unui Monument închinat Apărătorilor oraşului Galaţi. Monumentul a fost realizat de marmorarul Ioannis N. Renieris, şi amplasat la întretăierea străzilor Brăilei cu Balaban.

Din raţiuni aşa-zis „edilitare” în fapt existau presiuni din partea ruşilor, care erau revoltaţi că românii sărbătoresc şi marchează o confruntare victorioasă împotriva Armatei Roşii), Monumentul Apărătorilor oraşului Galaţi  a fost demolat în anul 1962.

Aşa arăta partea superioară a monumentului original FOTO Colecţia Costel Gheorghiu

Consiliul Judeţean Galaţi, prin Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, a finanţat refacerea monumentului „Apărătorii oraşului Galaţi, 7/20 - 9/22 Ianuarie 1918”, pe acelaşi amplasament şi după aceleaşi planuri, la intersecţia străzilor Brăilei cu I. L. Caragiale, fost Balaban (zona STIREX).

Parteneri la inaugurarea monumentului refăcut sunt: Asociaţia „Tradiţia Militară” Bucureşti, Asociaţia Culturală „Tomis” Constanţa, Asociaţia „Deutsches Freikorps” Bucureşti, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi.

Programul evenimentului

11.00 - 11.05 - Întâmpinarea oficialităţilor şi intonarea Imnului de Stat al României de către Fanfara „Valurile Dunării” a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi;    
                 
11.05 - 11.10 - Dezvelirea Monumentului Apărătorii oraşului Galaţi;

11.10 - 11.20 - Slujba religioasă;

11.20 - 11.35 - Alocuţiuni referitoare la însemnătatea evenimentelor din 7/20-9/22 Ianuarie 1918;

11.35 - 11.45 - Decernarea de plachete, medalii şi insigne omagiale;

11.45 - 11.55 - Scurt recital susţinut de rapsozi populari din Cahul (Republica Moldova);

11.55 - 12.00 - Moment liric cu actorul Vlad Vasiliu

12.00 - 12.20 - Demonstraţie de reconstituire istorico-militară susţinută de Asociaţia „Tradiţia Militară” Bucureşti, Asociaţia Culturală „Tomis” Constanţa şi Asociaţia „Deutsches Freikorps” Bucureşti:
- prezentarea echipamentului de epocă, a drapelului şi a armamentului;
- mânuiri de armă şi ceremonia de depunere a Jurământului Militar conform Regulamentelor din anul 1918;
- scurtă simulare de bătălie;

12.20 - 12.25 - În memoria tuturor militarilor români din Primul Război Mondial vor fi trase trei salve de infanterie şi se vor depune flori la Monumentul Apărătorii oraşului Galaţi;

12.25 - 12.45 - Paradă militară.


CITIŢI ŞI:

Istoria unui război şters de comunişti din cărţile de istorie. Cum au luptat românii cu bolşevicii la Galaţi, într-o încleştare de trei zile, soldată cu mii de morţi

Statuia ruşinii, lăsată nestingherită să troneze în centrul „Oraşului roşu“. Cum a ajuns manevrantul bolşevic Vrânceanu cocoţat pe soclul marelui primar Moruzzi

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort