Realizarea centurii Galaţiului, în linie dreaptă. Contractul în valoare de 135 de milioane de lei a fost semnat joi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finanţarea este asigurată prin Programul Operaţional Regional. Centura Galaţiului este un pri m pas în asigurarea conexiunii rutiere (DN26 şi DN25) cu podul peste Dunăre în curs de construire în apropiere de de Brăila. Următorul pas este realizarea drumului expres dintre Galaţi şi Brăila, însă pentru acesta nu există deocamdată finanţare.

Lucrările de extindere şi modernizare a centurii ocolitoare a municipiului Galaţi au intrat în linie dreaptă după ce joi, 28 februarie 2019, a fost semnat contractul de finanţare a acestui obiectiv pentru care se vor investi peste 135 de milioane de lei.

La ceremonia oficială a participat, printre alţii, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu, preşedintele CJ, Costel Fotea (reprezentant al autorităţii care a aplicat pentru acest proiect) şi primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, reprezentant al autorităţii partenere. 

Varianta ocolitoare a municipiului Galaţi va consta în extinderea la patru benzi de circulaţie (câte două pe sens) a 10,582 de km din drum şi la construcţia unui impresioant pod hobanat, în zona Talcioc-Fileşti. Proiectul are o valoare totală de 135 milioane de lei şi este derulat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională.

Cu acest prilej, oficialii au mai semnat alte trei proiecte, derulate prin acelaşi mecanism de finanţare, fiind vorba despre dezvoltarea şi modernizarea a circa 66 de km de drumuri judeţene, respectiv DJ 251 A (Corod-Blânzi-Brătuleşti-Nicopole-Fundeanu-Drăguşeni, intersecţia cu DN 24), DJ 255 (Pechea-Rediu-Cuca-Fârţăneşti-Chiraftei-Suhurlui-Măstăcani-intersecţia cu DN 26) şi DJ 254 (Inveşti-Călmăţui-Griviţa-Costache Negri).

Potrivit ministrului Daniel Suciu, în total cele patru proiecte semnate astăzi au o valoare totală de aproximativ 60 de milioane de euro. Oficialul a adăugat că, la nivelul judeţului Galaţi, există finanţări în curs de peste trei miliarde de lei, asigurate de ministerul pe care îl coordonează. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare