Punct de trecere Schengen în Portul Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Terminalul de pasageri va deservi punctul de trecere frontieră – Schengen din zona Galaţiului şi va fi dat în folosinţă la sfârşitul lunii martie. Investiţa aparţine Ministerului Transporturilor şi costă un milion de euro.

„Acest punct de trecere Schengen este un ponton de acostare la care vor acosta navele de pasageri. Iniţial s-a prevăzut să facem o clădire care ar fi costat patru milioane de ero. Am considerat că o clădire specială pentru trecere schengen în momentul de faţă nu este absolut necesară. Astfel, am optat pentru un ponton care să aibă dotările speciale pentru poliţia de frontieră. În plus, pe termen lung, în cazul unor modificări a frontierei Schengen, acest ponton poate fi reamplasat sau refolosit în alte scopuri”, ne-a declarat Mihai Ochialbescu, directorul APDM Galaţi.

Terminalul plutitor de călători va costa aproximativ un milion de euro. 

„La traficul de pasageri din zona Galaţiului am considerat că patru milioane de euro este prea mult. Pontonul va fi amplasat dincolo de Dana 15, în dreptul Liceului de Marină”, a spus Ochialbescu. 

Realizarea pontonului plutitor este o condiţie ce face parte din acordul de aderare a României la Spaţiul Schengen, programată pentru 2011.



Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare