Prins cu rezervorul GPL la subraţ. Un tânăr îl furase pentru a face rost de bani de ţigări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii l-au predat pe tâlhar poliţiştilor.

Acesta a încercat să-l ducă la un centru de achiziţii fier vechi, dar a fost prins de jandarmi. S-a ales cu dosar penal pentru furt calificat.

Noaptea trecută, un echipaj din cadrul Jandarmeriei Galaţi aflat în misiune de patrulare pe raza Secţiei 4 Poliţie Galaţi a observat în zona străzii Pictor Isser o persoană care ducea în spate un rezervor auto tip GPL. Întrucât în zonă se află mai multe centre de colectare a materialelor feroase, jandarmii au oprit persoana în cauză iar în urma legitimării au stabilit că se numeşte D. Ene de 23 ani din comuna Ghidigeni, jud. Galaţi.

Fiind întrebat dacă rezervorul GPL aflat asupra sa îi aparţine, persoana în cauză a declarat jandarmilor că l-a sustras dintr-un autoturism aflat pe strada Combinatului cu intenţia de a-l valorifica la un centru de colectare a materialelor feroase situat în apropiere. Cu banii obţinuţi ar fi vrut să-şi cumpere ţigări.

În urma cercetărilor efectuate de jandarmi a rezultat faptul că în timp ce se deplasa dinspre Liceul nr. 9 spre zona „General”, tânărul nostru a observat în interiorul unui autoturism fără numere de înmatriculare, un rezervor GPL. N-a stat prea mult pe gânduri, a forţat uşa şi şi-a însuşit rezervorul! Cu el la subraţ, tânărul s-a strecurat cum a putut prin zone mai slab iluminate, dar tot nu a scăpat de vigilenţa jandarmilor.

„Cu ocazia cercetărilor efectuate de către jandarmii gălăţeni a fost identificată şi partea vătămată căreia i s-a restituit bunul, iar lui D. Ene i s-au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni susceptibile de a fi „furt calificat”, dosarul fiind predat lucrătorilor Secţiei 4 Poliţie pentru continuarea cercetărilor şi probarea întregii activităţi infracţionale”, ne-a declarat plutonierul Cătălin Mircea Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie