Primăria Galaţi majorează bursele elevilor. Unele aproape se vor tripla de la 57 de lei, la 150 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa: Arhivă

Primăria municipiului Galaţi propune dublarea şi chiar triplarea burselor pentru elevii gălăţeni. Practic, unele burse vor creşte de la 57 de lei la 150 de lei.

Pentru încurajarea performanţei aproape se va tripla valoarea bursei cuvenite elevilor cu medii de peste 9,50. Ei vor primi o bursă de excelenţă de 150 de lei lunar, în condiţiile în care până acum primeau tot 57 de lei, anunţă primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu. 

„Copiii merită toată susţinerea. De aceea, vom dubla şi chiar aproape tripla bursele pentru elevi. Bursa lunară de merit pentru elevii cu medii între 8,50 şi 9,50 va fi de 100 lei, în condiţiile în care acum valoarea bursei este de 57 de lei, creşterea fiind de 75%. Mai mult, pentru încurajarea performanţei aproape se va tripla valoarea bursei cuvenite elevilor cu medii de peste 9,50. Ei vor primi o bursă de excelenţă de 150 de lei lunar, în condiţiile în care până acum primeau tot 57 de lei, rezultând o creştere de 163%. Se dublează şi bursa socială şi bursa de studiu de la 50 de lei la 100 de lei, creşterea fiind de 100%. Bursa de performanţă acordată elevilor olimpici va creşte cu 16% de la 215 lei la 250 de lei lunar”, a declarat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

Propunerea primarului urmează să fie supusă votului la următoarea şedinţă a Consiliului Local.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Peste 6.000 de burse şcolare aprobate de Consiliul Local Galaţi. Cele mai multe sunt pentru performanţă şi merit

Burse de peste 2.300 de lei pentru a urma masteratul didactic. Câţi tineri sunt incluşi în programul-pilot

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"