Premieră mondială: proiect de cercetare ştiinţifică privind monitorizarea rămăşiţelor cometei ISON

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Tehnopol Galaţi anunţă că va lansa la mare altitudine baloane de cercetare ştiinţifică ce vor monitoriza rămăşiţele cometei ISON care s-a dezintegrat la trecerea pe lângă Soare la finele anului trecut.

„Acesta este primul proiect de cercetare ştiinţifică avansată derulat de Tehnopol Galaţi. Asociaţia noastră este sprijinită deopotrivă de către Primăria Galaţi, autorităţile locale dar şi de mediul economic şi universitar şi are două componente principale de activitate: sprijinirea cercetării ştiinţifice şi atragererea de fonduri pentru comunitate şi mediul de afaceri”, a declarat Ionuţ Mocanu, directorul general al Asociaţiei. 

Cometa ISON a fost distrusă de atracţia gravitaţională a Soarelui rezultând un nor cosmic de rămăşiţe. Pământul trece acum prin acel nor cosmic oferind şansa de a recupera rămăşiţe ale cometei. “Desigur, există o componentă de şansă în acest tip de zboruri dar sperăm să reuşim, ceea ce ar însemna o premieră mondială”, a declarat Florin Mingireanu, cercetător ştiinţific la Agenţia Spaţială Română (ROSA), coordonatorul tehnic al zborurilor.

În perioada 12 – 17 ianuarie 2014 se vor organiza mai multe zboruri, în funcţie de condiţiile atmosferice. Primul va avea loc pe 12 ianuarie în zona Buzău. Baloanele de mare altitudine vor monitoriza atât radio (pe frecvenţe VLF foarte joase) cât şi fizic (prin captură directă de particule) rămăşiţele cometei ISON. Altitudinile de zbor vor fi între 30 şi 40 de kilometri iar durata zborurilor va fi de aproximativ 150 de minute.

Echipamentele se vor afla deasupra a 99% din atmosferă, în condiţii apropiate cu cele din spaţiul cosmic: presiune similară cu cea de la suprafata planetei Marte şi temperatură de minus 60 grade Celsius. Recuperarea echipamentelor se va realiza cu ajutorul unei paraşute.

Zborurile vor fi monitorizate printr-un sistem radio care va transmite în timp real parametri de zbor cum ar fi: coordonatele, altitudinea şi vector viteză. Echipamentele utilizate, sistemele mecanice şi cele de zbor sunt proiectate şi construite în România special pentru a evolua la mare altitudine.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă