Poveştile absurde ale Revoluţiei din '89. Primarul unui mare oraş din România a demisionat la câteva ore după numire pentru a pleca să-şi taie porcul
0După ce primarul comunist a fost alungat de revoluţionari, cel pus în locul lui a demisionat după doar câteva ore pentru a merge să taie porcul. Succesorul acestuia a renunţat după o zi şi jumătate, de frica teroriştilor, iar următorul a rezistat pe funcţie aproape opt luni.
În zorii democraţiei moderne româneşti, în decembrie 1989, oraşul Galaţi a avut parte de cea mai spectaculoasă succesiune de schimbări de primari din istoria României. Pe parcursul a numai trei zile, aşezarea de malul Dunării a avut parte de patru edili (rezultă o medie halucinantă, de 1,33 primari pe zi), iar motivele pentru care doi dintre aceştia au demisionat sunt la limita puterii de înţelegere a unui om normal.
Ultimul primar comunist, fugărit de mulţime
Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 l-a prins pe funcţia preşedinte al Sfatului Popular Orăşenesc (echivalentul funcţiei de primar) al oraşului Galaţi pe unul dintre cei mai temuţi activişti comunişti: Ion Caranghel. Era cunoscut ca un adevărat zbir, fără mamă, fără tată, care aplica aberaţiile impuse de la Centru fără să ezite. Drept urmare, n-a fost deloc o surpriză că în 22 decembrie 1989 mulţimea a năvălit în biroul lui şi l-au pus pe fugă.
După cum a povestit ulterior revoluţionarul gălăţean Eugen Pop, Caranghel nu s-a dus acasă, ci a încercat să se ascundă de furia populară în curtea unei întreprinderi. „Fugise din primărie şi a sărit gardul şantierului naval în speranţa că îşi va găsi adăpost la fostul loc de muncă, dar când a văzut cum stau lucrurile şi că este agitaţie mare a fost nevoit să sară gardul în sens invers şi să se refugieze pe maidanul din cartierul Bădălan”, a povestit revoluţionarul, în urmă cu câţiva ani, jurnaliştilor de la „Imparţial”.
Interesant este, îmcă, că spre deosebire de alţi foşti activişti (cum ar fi Carol Dina sau Benone Puşcă), care au avut tenative de a reveni în viaţa politică după Revoluţie, Caranghel a preferat să dispară complet din viaţa publică după acest incident.
Porcul care a învins Revoluţia
Fuga lui Caranghel, în 22 decembrie 1989, a deschis calea pentru primul primar „emanat” (ca să folosim un cuvânt preferat de Ion Iliescu, vocea cea mai autoritară în România în acele zile) din rândul revoluţionarilor. În după-amiaza amintitei zilei, mulţimea l-a remarcat pe un anume Atanasiu care, fără prea multe discuţii, a ajuns în fotoliu de şef al oraşului. Însă n-a stat prea mult acolo. Nici măcar cât memoria colectivă să-i reţină prenumele.
După doar trei ore, Atanasiu avea să afle de la Comitetul Revoluţionar Provizoriu (care tocmai se înfiripase în fostul sediul al judeţenei PCR - actualul sediu al Prefecturii Galaţi) că, din păcate, este obligat să fie la lucru de Crăciun, situaţie care intra în teribilă contradicţie cu faptul că promisese nevestei că va merge să taie porcul socrilor.
După încă o oră de chibzuială, proaspătul primar a decis că porcul e mai important decât revoluţia, aşa că şi-a dat demisia şi s-a dus în treaba lui. „N-am mai auzit de el de atunci. Nu i s-a potrivit omului o astfel de funcţie, ce să-i faci? Unii nu-s făcuţi pentru astfel de responsabilităţi”, spune revoluţionarul gălăţean Vlad Vasiliu, unul dintre participanţii la evenimentele de la Galaţi.
Al treilea primar a rezistat o zi şi jumătate
Puţin după lăsarea întunericul Galaţiul avea deja al treilea primar din ziua de 22 decembrie 1989: profesorul universitar Ioan Iacob (devenit ulterior unul dintre liderii Alianţei Civice). Vineri, 22 decembrie 1989, pe la orele prânzului, profesorul ieşise să cumpere pâine de autoservirea de la “Spicu”. A văzut ce se întâmplă şi s-a alăturat coloanei de revoluţionari.
Aşa a ajuns în Primărie, iar când instituţia a intrat în vid de putere pentru a doua oară în acea zi, profesorul Iacob a devenit al doilea primar de după Revoluţie (şi al treilea al zilei) la Galaţi.
Din păcate nici mandatul lui nu s-a dovedit unul prea lung. De fapt, a fost edil pentru numai o zi şi jumătate, căci pe 24 decembrie a demisionat la rândul său, argumentând că se teme de terorişti şi de turbulenţele din interiorul noii puteri.Se vede treaba că profesorul intuise că începuse confiscarea mişcării populare spontane, lucru pe care de-abia acum îl descifrează procurorii care lucrează la dosarul Revoluţiei.
De altfel, profesorul Iacob avea şi argumente ceva mai concrete decât bănuiala unei lovituri de stat suprapuse peste mişcarea din stradă. Mai exact, la Comitetul Revoluţionar Provizoriu Galaţi deja fusesese scandal mare, după ce maiorul Ilie Plătică Vidovivi (care avea să devină ulterior senator PSD) îi arestase şi-i băgase la beci, sub acuzaţia de trădare, pe membrii primul Comitet Revoluţionar.
Al patrulea primar a rezistat opt luni
Urmarea acestui carusel ameţitor de schimbări de primari, pe scaunul de primar avea să ajungă, pe 24 decembrie 1989, profesorul universitar Oprea Florea. Acesta avea să reziste în funcţie până în august 1990 (când a demisionat din motive de sănătate), fiind înlocuit, tot prin numire, de inginerul Pătraşcu Samoilă (cunoscut gălăţenilor ca director al Portului Bazinul Nou).
Samoilă avea să conducă oraşul până în martie 1992, când a fost instalat în funcţie Eugen Durbacă (actual deputat ALDE, fost senator PC), primul primar gălăţean ales prin vot direct, după Revoluţia din 1989.