Podul Hobanat de la Galați: constructorul trece la montarea ultimelor elemente de tablier

0
Publicat:

Avansează lucrările la podul hobanat din Galaţi, cea mai complexă construcţie realizată în oraşul de la Dunăre de la Revoluţie încoace. Constructorul urmează să monteze ultimele elemente de tablier.

Podul hobanat de la Galați FOTO: Consiliul Județean Galați

Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi anunţă că pentru continuarea lucrărilor de montare a tablierului la podul hobanat al Drumului de Centură, traficul pe DJ251, în imediata apropiere a podului, va fi deviat pe o rută ocolitoare, pe o distanţă de aproximativ 100 de metri. Este vorba despre un segment de drum de pe DJ251, aflat la jumătatea distanței dintre sensul giratoriu de la Talcioc și pasajul de cale ferată.

„Astfel, de joi, 8 septembrie, începând cu ora 10:00, timp de trei luni, traficul va fi deviat pe sub podul hobanat, astfel încât constructorul să poată monta suporții de susținere a pieselor metalice pentru ultimele elemente de tablier”, au transmis reprezentanții CJ Galați.

După ce această importantă etapă va fi finalizată, va începe amplul proces de montare pas cu pas a hobanelor.

Podul hobanat, înalt cât un bloc cu 24 etaje

Podul hobanat este o construcţie unică în regiunea sud-est a României şi va avea 62 de metri înălţime. La final, va fi cât un bloc cu 24 etaje. Obiectivul va avea patru benzi de circulaţie şi va scurta lungimea actualei variante ocolitoare a Galaţiului. Podul va avea o lungime de aproximativ 500 de metri liniari şi este prevăzut cu patru benzi de circulaţie.

Podul hobanat face parte din Drumul de Centură. Investiţia de aproximativ 40 de milioane de euro prevede modernizarea a 10,45 km de drum, care pe unele porţiuni va avea patru benzi de circulaţie, piste pentru biciclişti, cu o lungime totală de 6,5 km. Vor fi realizate, de asemenea, cinci sensuri giratorii.

Pentru lărgirea la patru benzi a drumului, pe sectoarele dintre Viaduct şi zona blocurilor ANL, precum şi între Talcioc şi intersecţia cu bulevardul George Coşbuc, este nevoie să se facă mai multe expropieri. Conform evaluărilor realizate de către specialişti, trebuie expropriaţi 8.155 de mp, din care 6.349 mp reprezintă teren fără construcţii.

Este vorba de 46 de proprietăţi unde se vor face aceste exproprieri, iar în 39 de cazuri este vorba despre persoane fizice. 

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a