Poarta hanului turcesc din centrul Galațiului, salvată cu fonduri europene. A rămas stingheră printre blocuri

0
Publicat:

O poartă de han turcesc din secolul al XIX-lea, aflată în centrul Galațiului, va fi salvată cu ajutorul fondurilor UE. Monumentul istoric a rezistat eroic de-a lungul anilor, însă este în stare de degradare și are nevoie de reabilitare.

Poarta de han turcesc, din centrul Galațiului FOTO: C. Mazilu

Soarta Porții turcești s-ar putea schimba grație unui proiect european, în valoare de 1,6 milioane de euro. 

„Primăria Galați a depus pentru finanțare cu fonduri UE în cadrul programului Romania-Moldova. Proiectul are o valoare de 1,6 milioane de euro, ia acum este în evaluare. Dorim să punem în valoare acest monument istoric”, a transmis Biroul de Presă al Primăriei Galați.

În perioada comunistă, în centrul oraşului Galaţi era amplasat un han turcesc, în interiorul căruia erau spaţii de cazare dispuse pe cele două laturi ale curţii mari. Accesul principal la han se făcea printr-o poartă monumentală din strada Egalităţii la numărul 16.

În perioada 1982-1984, în zonă s-au construit blocuri, iar totul a fost demolat. Poarta a rămas stingheră, printre blocuri, fiind singura dovadă a existenţei vechiului han.

Poarta este monument istoric FOTO: C. Mazilu

Poarta turcească reprezintă un simbol al influenţei otomane, ce s-a făcut simţită şi în domeniul construcţiilor civile, în care erau incluse şi hanurile. 

Poarta de han are o arhitectură specifică acelei perioade, materialul de construcţie folosit fiind cărămida. Lucru care arată că era un han cu pretenţii, în care cei care erau găzduiţi trebuiau să se simtă în siguranţă. Intrarea principală este sub forma unei arcade cu arhivoltă. De o parte şi de alta a arcului subînălţat se află câte un element decorativ reprezentând soarele. 

În 1994, autorităţile locale au încercat să restaureze zidul masiv al Porții turcești. Doar că, în loc să repare, muncitorii mai mult au stricat. Concret, au dispărut elementele decorative solare, iar toate detaliile arhitectonice au fost acoperite.

Poarta de han turcesc este în stare avansată de degradare FOTO: C . Mazilu

De-a lungul vremii, au existat unele încercări de restaurare. Niciunul nu a fost concretizat, însă. Un anumit proiect prevedea amenajarea spaţiului din spatele porţii și transformarea lui într-un loc de odihnă şi relaxare. 

În prezent, poarta de han turcesc este într-o stare avansată de degradare, fiind împrejumuită de un gard din plasă.  

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”