Pescăriile Statului, prima bursă a peştelui din România. A fost construită de Anghel Saligny în Portul Galați

0
Publicat:

Clădirea Pescăriile Statului, un imobil emblematic pentru orașul de pe malul Dunării, este o ruină. A fost construită în urmă cu peste 110 de ani și a fost prima bursă a peştelui din România.

Pescăriile Statului, în perioada sa de glorie FOTO: Serviciul de Referințe Galați

Pe 1 iulie 1911, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor prin Direcţiunea Pescăriilor înaintează către Primăria Galaţi adresa nr. 40000: „În dorinţa de a da organizare cât mai practică şi mai sistematică comerţului mare de peşte din ţară, am hotărât construcţiunea mai multor hale mari de pescării, în diferite centre de producţie şi desfacere ale acestui articol. Între aceste desigur cea mai principală va fi cea din portul Galaţi, unde, urmând tradiţiunelor de până acum, voim să menţinem şi să dezvoltăm cel mai important centru al comerţului de pescării din ţară”.

Piatra de temelie la Pescăriile Statului a fost pusă în 1912. Inaugurarea clădirii a fost făcută trei ani mai târziu, în prezenţa Ministrului Agriculturii şi Domeniilor de acea vreme, Nicolae Lahovary, şi a directorului Grigore Antipa.

Investiţia consta într-un port de pescărie, o hală acoperită pentru vânzarea peştelui prin licitaţie publică, compartimente pentru comercianţii angrosişti, o fabrică de gheaţă artificială, staţia de încărcare a peştelui în vagoane dar şi o piaţă pentru căruţele celor care cumpărau peşte pentru a-l vinde la sate.

Prin construirea acestei hale, Galaţiul a devenit un centru important în comerţul de peşte. Se exporta mult morun, o cantitate impresionată de icre negre. Clădirea era dotată cu cele mai noi utilaje şi instalaţii de la acea dat.

Prima bursă a peștelui din România FOTO: Serviciul de Referințe Galați

În perioada dintre cele două războaie mondiale, Pescăriile Statului au trecut în administrarea societăţii Frigul. Cea mai înfloritoare etapă a fost perioada interbelică, atunci cantitatea de pește tranzacţionată anual ajungea la peste 200.000 de tone. 

Declinul a început în comunism. Pescăriile Statului a devenit Întreprinderea Piscicolă Galaţi.  În 1990, întreprinderea de stat este redenumită Pescogal SA. Zece ani mai târziu, din anul 2000, clădirea a fost lăsată să se degradeze. În prezent, imobilul de pe malul Dunării arată ca o hală părăsită. Geamurile clădirii sunt sparte, iar zidăria pereţilor şi acoperişul sunt distruse. 

Pescăriile Statului are nevoie urgentă de reabilitare FOTO: C.Mazilu

Nostagicii încă își amintesc perioada înfloritoare a Pescăriilor Statului.

„Întoarcere în timp… în urmă cu 110 ani, atunci când în Galați a fost pusă piatra de temelie a Pescăriilor Statului, în prezența ministrului Ion N. Lahovary. Hotărârea a fost luată în urma unor studii aprofundate, avându-se în vedere că Galațiul reprezenta piața cea mai importantă pentru comerțul cu pește la acea vreme și era cel mai mare oraş de pe Dunărea maritimă cu acces la calea ferată”, scrie Serviciul de Referințe Galați, pe Facebook.

Pescăriile Statului a fost construită în urmă cu peste 110 ani FOTO: Serviciul de Referință

Reprezentanții Asociaţiei „Galaţi, oraşul meu” au susținut în nenumărate rânduri ca Pescăriile Statului să fie salvată de la ruinare: „Poate deveni muzeu și în același timp, valorificat turistic”.

„Fabrica de ulei <Prutul> a obținut un profit considerabil, ceea ce reprezintă o veste bună pentru comunitatea gălățeană. Dar ce face în calitate de proprietar al unui imobil monument istoric? Îl lasă să cadă bucată cu bucată, abandonându-l? Cred că aceste firme de succes trebuie să înțeleagă că au și obligații față de comunitate. Dacă nu sunt interesați să restaureze <Pescăriile statului>, să vândă imobilul autorităților locale, care și acestea la rândul lor, ar trebui să se implice în cumpărare și să-l restaureze prin finanțare europeană.  Poate deveni muzeu și în același timp, valorificat turistic”, susține Bogdan-Radu Brânzan, de la Asociaţia „Galaţi, oraşul meu“, într-o postare pe Facebook.

Clădirea „Pescăriile Statului” a ajuns o ruină FOTO: C.Mazilu

Clădirea este cuprinsă în lista din 2004 a monumentelor istorice ale Galațiului, cu indicatorul GL-II-m-B-03065. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani