Pedofil condamnat, care fugea de pedeapsă, prins de jandarmi la Galați în timp ce încercau să oprească un scandal

0
Publicat:

Un bărbat condamnat pentru infracțiuni sexuale împotriva minorilor a fost reținut și dus apoi de jandarmi la penitenciar pentru a-și executa pedeapsa la care fusese condamnat.

Pedofilul a fost dus la penitenciar pentru a-și executa pedeapsa FOTO arhivă Adevărul

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 29 ani, din județul Galați, care are de executat o pedeapsă de 4 ani închisoare.

„Noaptea trecută, în jurul orei 24,00, echipajul de jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza Secției 3 Poliție Galați, imediat după aplanarea unui conflict între două persoane în stația de autobuz din Micro 19, în timp ce aplicau sancțiunile contravenționale a observat un bărbat care încerca să evite interacțiunea cu jandarmii, motiv pentru care a fost oprit și legitimat”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.

Bărbatul a refuzat să ofere datele de identificare, însă la controlul corporal prevenitiv asupra acestuia a fost găsită cartea de identitate.

În urmă interogării bazelor de date specifice, s-a descoperit că pe numele bărbatului este emisă o semnalare „urmărit național", motiv pentru care a fost condus la sediul secției de poliție, unde jandarmii au întocmit documentele de depistare.

Bărbatul a fost predat polițiștilor în vederea introducerii în penitenciar. Acesta are de executat o pedeapsă de patru ani închisoare pentru infracțiuni sexuale împotriva minorilor.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete