Pedeapsă simbolică pentru un adolescent găsit vinovat de pornografie și șantaj. Ce i-a făcut unei fete de 14 ani

0
Publicat:

Un adolescent nu are voie să părăsească domiciliul părinților în weekend pentru următoarele 8 săptămâni, aceasta fiind sancțiunea stabilită pentru pornografie infantilă și șantaj în urma unui acord cu procurorii.

Băiatul le-a transmis amicilor săi poza pe care i-a făcut-o adolescentei FOTO arhivă Adevărul

Tribunalul Galați a avizat favorabil în 3 ianuarie un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat de un adolescent cu DIICOT Galați.

Băiatul a primit măsura educativă neprivativă de libertate a consemnării la sfârșit de săptămână, pe o durată de 8 săptămâni, chiar dacă acuzațiile care i se aduc sunt foarte grave: pornografie infantilă și șantaj.

Potrivit articolul 119 din Codul Penal, măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână constă în obligaţia minorului de a nu părăsi locuinţa în zilele de sâmbătă şi duminică, pe o durată cuprinsă între 4 şi 12 săptămâni, afară de cazul în care, în această perioadă, are obligaţia de a participa la anumite programe ori de a desfăşura anumite activităţi impuse de instanţă. Supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probaţiune.”

Anchetatorii au stabilit că băiatul a determinat o fată să facă o poză în ipostaze sexuale explicite, iar apoi a trimis-o prietenilor săi, iar pentru ca tăcâmul să fie complet, în final i-a cerut bani adolescentei ca să șteargă fotografia din telefon.

„Prin utilizarea unui dispozitiv telefonic mobil a produs o imagine pornografică în care persoana vătămată … (în vârstă de 14 ani și o lună) apare în ipostaze sexuale explicite, pe care ulterior, în perioada 11.09.2017 – 19.09.2017 în baza aceleiași rezoluții infracționale dar prin acțiuni repetate a deținut-o, expus-o și pus-o la dispoziția altor persoane, iar ulterior a constrâns-o moral pe persoana vătămată …, determinând-o pe aceasta ca la data de 15.09.2017 să-i remită suma de 15 lei pentru a șterge din sistemul informatic al telefonului mobil fotografia în care aceasta apărea în ipostaze sexuale explicite”, se menționează în rechizitoriu.

Judecătorul care a instrumentat cazul a considerat, ca și DIICOT, că măsura educativă aplicată adolescentului este suficientă pentru a-l readuce pe calea cea bună.

„Apreciind cuantumul sancțiunii cu privire la care s-a ajuns la un acord ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei, inculpatul neavând antecedente penale, acest incident fiind unul cu caracter singular, astfel că instanța urmează a admite acordul de recunoaștere a vinovăției”, este concluzia instanței de judecată.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă