Păstrăv cu smântână preparat ca-n Bucovina. Secretele unei reţete delicioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preparatul este simplu de pregătit, necesitând puţine ingrediente, şi poate fi gătit indiferent de anotimp. Reţeta poate fi considerată şi dietetică, prin folosirea păstrăvului, dar şi a sosului care însoţeşte peştele, preparatul având puţine calorii.

Vom începe prin a curăţa păstrăvul de solzi şi a-l eviscera, spălându-l apoi sub un jet de apă. După ce îl vom săra puţin, îl vom lăsa pentru 30 de minute la temperatura camerei. ”Carnea, înainte de a fi preparată termic, trebuie să fie la temperatura mediului ambiant, astfel încât diferenţa între această temperatură şi cea la care se va prăji carnea să fie cât mai mică”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară.

Ingrediente pentru patru porţii:

-Păstrăv-patru bucăţi, cu greutatea de 200-300 de grame;

Ingrediente pentru sos:

-Smântână vegetală-500 de grame;

-O ceşcuţă de apă;

-Sare, piper, după gust;

-Tarhon-un vârf de linguriţă;

-Leuştean-o legătură;

-Mărar;

-Ceapă verde-două bucăţi, de la care se va folosi doar partea verde;

-Ulei-o linguriţă.

Cum trebuie să fie peştele după prăjire

Vom pregăti sosul într-o cratiţă mai mică, unde vom pune smântâna, o ceşcuţă de apă, sare şi piper după gust. Vom pune cratiţa pe foc, iar când smântâna dă în clocot, punem plantele aromate.

Vom da apoi păstrăvul printr-un praf de făină şi îl vom prăji la o temperatură moderată, iar după ce îl scoatem, îl vom pune pe o hârtie absorbantă şi îl vom introduce în sosul de smântână şi plante aromate.

”Recomandarea este ca peştele să nu iasă prea moale după prăjire, pentru că în sos se va înmuia şi mai mult, astfel că este posibil să nu îl mai putem ridica din cratiţă”, punctează Nichi Mărăcine.

În funcţie de gust, sosul se poate pune deasupra peştelui în farfurie sau chiar separat, urmând ca fiecare mesean să îşi pună sos peste păstrăv în cantitatea pe care o doreşte.

Dacă vom merge pe varianta ca păstrăvul să fie introdus în tigaie alături de sos, îl vom da o dată sau de două ori în clocot, pentru ca peştele să preia din aroma plantelor pe care le-am folosit la sos şi invers.

Păstrăvul cu smântână se serveşte cu mămăliguţă şi o felie de lămâie, pentru a asezona gustul în funcţie de cât de acru dorim să fie preparatul, la care merge şi un vin alb demisec.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima