Orașul din România unde studenții pot mânca pe săturate cu doar cu 8 lei. Cum arată meniul super-ieftin

0
Publicat:

Studenții din Galați au de luni, 6 februarie, o cantină modernă, unde pot lua masa la un preț modic. Investiția este de 1,5 milioane de euro, fonduri proprii ale Universității „Dunărea de Jos”.

Cantină modernă la Universitatea Dunărea de Jos Galați FOTO: C.Mazilu

Noua cantină pare a fi, de fapt, un restaurant, unde pot servi masa atât studenții, profesorii cât și persoane din exterior. 

Deși prețurile la alimente au explodat în ultimul an, reprezentanții Universității „Dunărea de Jos” au insistat ca prețul pentru un meniu complet să rămână la nivelul celui din 2019. Cele mai multe dintre alimente sunt achiziționate de la producători locali, din regiunea Galați-Brăila.

Cantina are o capacitate de 180 de locuri FOTO: C.Mazilu

„Prețul cel mai jos este pentru studenți, care au 30 la sută reducere față de cost, 20 la sută reducere au angajații universității, iar cei care vin din exterior plătesc meniu întreg. Un meniu cu două feluri bune ajunge undeva între 12-15 lei preț întreg. Suntem singura universitate din România care a păstrat prețul din 2019 pentru studenți. (…) Între timp, prețul alimentelor a crescut între 50-75 la sută, față de 2020. Este o creștere spectaculoasă”, a declarat prof.dr. Puiu Georgescu, rectorul Universității Dunărea de Jos Galați.

Cantină modernă la Universitatea Dunărea de Jos Galați FOTO: C.Mazilu

Noua cantină are o capacitate de 180 de locuri și poate oferi, zilnic, 2.500 de porții. 

„În vechea cantină de aici încăpeau doar 40-50 de persoane, iar cozile erau afară. Oamenii stăteau în frig la coadă, în soare vara, deoarece nu era loc în interior. Acum se respectă cele mai înalte condiții ingienico-sanitare, calitatea mesei, are o capacitate de 180 de locuri, are propriul sistem de răcire și încălzire, așa că nu temem că suprafața de 400 metri pătrați ar însemna un efort financiar în plus privind utilitățile. Este una dintre cele mai bine izolate clădiri din Galați”, a precizat rectorul universității gălățene.

Meniul cantinei universității gălățene FOTO: C.Mazilu

Cum arată meniul la cantina universității din Galați 

Potrivit meniului afișat o ciorbă de pasăre costă 8,71 de lei (420 de grame) iar supa cu găluște costă 3,64 de lei (420 de grame). O saramură de pulpe de pui costă 11,44 lei (170 de grame), ficăței sote-5,07 lei (120 de grame), ceafă de porc la tavă 5,72 de lei (100 de grame), șnițel de pui-5,59 lei, iar piept de pui la grătar- 6.76 lei.

De asemenea, o porție de mămăliga cu brânză și smântână 4 ,81 de lei. Cartofi țărănești cu afumătură- 4,68 lei, pilaf-1,30 de lei (150 de grame), varză la cuptor-4.94 de lei (200 de grame), piure-2,47 de lei (150 de grame).

Cantină modernă la Universitatea Dunărea de Jos Galați FOTO: C.Mazilu

La desert, studenții pot servi o tartă cu fructe-6,26 lei, cremșit-5,98 lei, prăjitura boema-6,89 lei, tiramisu-8,06 lei, amandina-6,89 lei. O apă plată costă doar 2,21 de lei (50 ml).

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați este cea mai mare instituție de învățământ superior din sud-estul țării, având peste 12.000 de studenţi. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”