Oraşul din România unde consilierii locali au eliminat obligaţia ca un director să aibă studii superioare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consliierii locali din Tecuci în  cursul procesului de votare FOTO ziarultecucean.com

Consilierii locali PSD şi cei ai partidului Uniunea Independentă pentru Tecuci au modificat organigrama şi statul de funcţii de la Pieţe Prest Tec SRL Tecuci, astfel încât o persoană cu studii medii, membru de partid, să poată fi instalată în funcţia de director executiv.

Şedinţa Consiliului Local Tecuci din 9 august a marcat o premieră în România. Consilierii locali PSD şi cei ai partidului Uniunea Independentă pentru Tecuci (UIPT) au votat transformarea postului de director executiv al societăţii Pieţe Prest Tec SRL Tecuci, astfel încât acesta să poată fi ocupat de o persoană cu studii medii, fiind vorba de Aurelia Făinărea (membru UIPT).

Asta după ce în luna iulie a acestui an, consilierii locali PSD şi UIPT au votat numirea unui director executiv la societatea din subordinea forului deliberativ local care nu avea studii superioare. Pentru că nu putea fi instalată în funcţie, aleşii locali din Tecuci au propus pe ordinea de zi proiectul de hotărâre nr. 103.06.08.2021 privind aprobarea modificării organigramei şi a statului de funcţii ale societăţii Pieţe Prest Tec SRL Tecuci.

Proiectul a trecut cu 8 voturi ”pentru” şi 7 abţineri. Consilierii PNL s-au abţinut de la votarea proiectului de hotărâre, motivând că ar fi o greşeală morală. ”Ce exemplu dăm noi generaţiilor de tineri? Că nu mai au nevoie de şcoală să ajungă într-o funcţie de demnitate publică-director? O utopie acest proiect”, a declarat un consilier local în timpul şedinţei, potrivit ziarultecucean.com.

Noul director executiv cu studii mediii al societăţii Pieţe Prest Tec SRL Tecuci va avea în subordine angajaţi cu studii superioare.

Petre Florin Manole: Clotilde Armand a vrut să dea 48 de milioane de lei pe arbori, gazon şi garduri vii. Consilierii din PSD au votat împotrivă

Scandal şi anchetă la Primăria Galaţi după ce un bărbat a votat în locul unui consilier local VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Un selfie în baia unui Airbnb l-a costat 10.000 de dolari pe un turist: „Am plătit mii de dolari ca să nu pot închide un ochi”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Marea Lojă Națională din România a deschis Anul Masonic 2025-2026 printr-un bal vienez la Opera Națională București
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor