Orașul din România care are un centru de dermatologie unic în țară. „Inclusiv pacienți de la București vin pentru investigații”

0
Publicat:

Un centru de dermatologie și cercetare medicală a fost înființat în cadrul Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi. Este singura unitate medicală din ţară unde cancerul de piele, bolile inflamatorii, imunologice şi degenerative se pot depista cu ajutorul unui echipament medical ultra-performant. 

Aparat unic pentru depistarea cancerului de piele FOTO: Spitalul de Boli Infecțioase

Echipamentele medicale, unele unice în țară, sunt utilizate și pentru evaluarea precisă a bolilor inflamatorii și autoimune (psoriazisul vulgar, dermatita atopică, lichenul plan, lupusul eritematos) și monitorizarea eficienței tratamentelor (inclusiv a medicației biologice, citostatice și antiinflamatoare dermatologice). 

Astfel de aparate medicale mai există în doar trei ţări europene, fiind vorba de Germania, Franţa şi Olanda, susține dr. Alin Tatu, medic dermatolog. 

„Această procedură este utilă în depistarea precoce a cancerului cutanat. Este o metodă non-invazivă, nu presupune prelevarea de ţesut de la pacient, este o tehnică imagistică de înaltă performanţă şi, din cunoştinţele mele, acest echipament este unic în ţară. Este o tehnică nouă la nivel european şi în Statele Unite ale Americii. Trebuie să ne alegem un domeniu îngust pe care să-l facem cel mai bine, astfel încât să poată apela pacienţi din toată regiunea şi din alte regiuni. Putem face diferenţe între boli autoimune, boli inflamatorii dermatologice, putem urmări eficienţa unor tratamente locale. De asemenea, aparatul ne arată în mod real ce se întâmplă în piele. Practic scuteşte pacientul de a i se lua o bucată de piele pentru a putea pune in diagnostic. Este ceva unic în România. Este o tehnică de ultimă oră, un aparat ultraperfomant”, a explicat dr. Alin Tatu, medic în cadrul Centrului de Dermatologie, de la Spitalul de Boli Infecțioase. 

De asemenea, cu ajutorul acestor echipamente medicale ultraperformante, în cadrul centrului se desfășoară proiecte de cercetare, cursuri postuniversitare de tip hands on cu participare națională și instruiri în domeniul imagisticii dermatologice.

Aparatul a fost achiziționat în urmă cu trei ani de Consiliul Județean Galați. De atunci peste 7.000 de imagini captate cu ajutorul unor echipamente de ultimă generație și zeci de cancere de piele au fost descoperite în stadii incipiente cu ajutorul luminii, o tehnologie de ultimă generație.

„Cancerul de piele este o formă extrem de agresivă, astfel că șansele de vindecare depind de cât de repede este descoperit.  De aceea, am creat la Galați, în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase, un centru ultramodern de dermatologie și cercetare medicală, la care lucrează o inimoasă echipă de cadre medicale.  Inclusiv pacienți de la București au venit la Galați pentru investigații medicale cu noile tehnologii din dotarea centrului de dermatologie”, a  precizat Costel Fotea, președintele CJ Galați, în subordinea căruia se află unitatea medicală.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite