Operatoare 112 pedepsită după ce a tratat cu dispreţ apelul unei mame care-şi pierduse fiica bolnavă psihic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asistenta acuzată nu va mai lucra la dispecerat FOTO Arhivă Adevărul

Asistenta medicală de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Galaţi i-a spus femeii că oricum n-o să stea nimeni să-i caute fiica prin tot oraşul. Conducerea instituţiei a decis ca operatoarea să fie suspendată din funcţie şi mutată în alt departament.

Asistenta din Galaţi acuzată că nu a gestionat în mod profesionist un apel de la o mamă care cerea ajutorul pentru că îşi pierduse fata cu probleme psihice pe faleza Dunării a fost suspendată din funcţie. Potrivit directorului medical al SAJ Galaţi, dr.Mihai Polinschi, în urma analizei şi a probelor strânse în acest caz, s-a luat o primă decizie, aceea ca asistenta să nu mai lucreze la dispeceratul integrat.

„S-a luat o decizie preliminară, şi anume suspendarea temporară a activităţii asistentei  în dispeceratul integrat, până la definitivarea anchetei  şi eventual până la expirarea unei sancţiuni. Ancheta continuă, s -au strâns doar câteva dovezi şi să vedem în continuare, dar ca primă măsură asistenta nu va mai lucra o perioadă la dispeceratul integrat", a declarat dr.Polinschi. 

Măsura vine după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare realizată în timp ce o femeie a sunat la 112 pentru a anunţa că fata de 16 ani pe care o avea în îngrijire şi care abia fusese externată din spitalul de psihiatrie,  a dispărut în timpul unei plimbări pe faleza Dunării.

Femeia ar fi sunat de mai multe ori pentru a cere ajutorul autorităţilor, dat fiind că fiica sa avea un  comportament imprevizibil uneori şi putea deveni violentă. La un moment dat,  apelul de urgenţă a fost direcţionat către Serviciul de Ambulanţă, iar conform înregistrărilor convorbirii, persoana din dispecerat i-a spus femeii, cu dispreţ, să aştepte pentru că nimeni nu va porni în căutarea fetei prin tot oraşul.

A ieşit scandal şi cu privire la modul cum înregistrarea convorbirii (care, conform legii, este document confidenţial, nedestinat publicităţii) a ajuns în spaţiul public. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat demararea unei anchete după apariţia în presă convorbirii purtate între dispecerul Serviciului de Ambulanţă Galaţi femeia care anunţase dispariţia fiicei sale cu probleme grave de sănătate.

„Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, care vizează o înregistrare audio dintre un dispecer al Serviciului de Ambulanţă Galaţi şi o persoană care anunţa dispariţia fiicei sale care suferă de o problemă medicală, pentru corecta informare a opiniei publice precizăm că Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă s-a sesizat cu privire la această speţă, începând astfel demersurile în contextul verificării celor întâmplate, fapt pentru care, o echipă de control a DSU va fi trimisă la Dispeceratul Integrat de Urgenţă Galaţi. Totodată, asigurăm opinia publică că nu vom admite ca astfel situaţii să fie tolerate, fapt pentru care vom lua toate măsurile necesare în vederea sprijinirii interesului populaţiei", a transmis DSU.

Persoana găsită vinovată de transmiterea informaţiilor riscă inclusiv o pedeapsă penală, conform legislaţiei privind gestionarea secretului de serviciu şi a datelor cu caracter personal.

Vă recomandăm şi:

Reacţia dispecerei de la Ambulanţa Cluj acuzate că a tratat cu dispreţ părinţii unui copil: Îmi asum o parte din vină, dar am respectat procedura!

Bărbatul care a făcut glume obscene la 112 pe tema noului coronavirus, apropiat al interlopilor. George Pian, prieten cu unul dintre mituitorii unei judecătoare

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”