O ruină plină de mizerie şi de boschetari, aflată chiar lângă Orăşelul Copiilor, va fi transformată până la toamnă în bibliotecă pentru cei mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clădirea, aflată în cartierul Ţiglina I, este părăsită de peste douăzeci de ani. Înainte de 1989, acolo a funcţionat  „Biblioteca CSG”, însă după Revoluţie activitatea a fost abandonată, iar spaţiul a fost lăsat la îndemâna boschetarilor.

Un spaţiu insalubru din complexul Ţiglina (aferant Clubului Sidex), în care-şi fac veacul acum boschetarii şi aurolacii, va deveni până la toamnă bibliotecă pentru copii. „Operaţiunea” a fost pusă la cale de Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia”, care vrea, astfel, să readucă lumina cărţii în zonă.

În clădirea  respectivă (care este părăsită de peste douăzeci de ani) a funcţionat până în 1989 „Biblioteca CSG”, însă după Revoluţie activitatea a fost abandonată, iar spaţiul a fost lăsat la îndemâna boschetarilor.

Proiectul pare să fie unul de succes, mai ales că parcul din imediata vecinătate (fostul „Orăşel al Copiilor”) a intrat şi el într-un proces amplu de modernizare şi va fi gata – coincidenţă fericită – tot la toamnă.

„Sperăm că vom schimba definitiv faţa acelei zone a cartierului, care acum este foarte urâtă, părăginită şi nu face cinste oraşului. Sperăm să fie totul gata în septembrie, o dată cu Orăşelul Copiilor”, a declarat prof.dr Ilie Zanfir, directorul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”.

Biblioteca pentru copii va fi dotată cu calculatoare cu jocuri şi aplicaţii, mese de lucru manual, rafturi pline cu cărţi de literatură pentru cei mici şi tehnică audio.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete