O companie de transport public urban a tipărit bilete cu preţul de 5 lei, dar le vinde cu 4 lei. Ce au explicat clienţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bilet de 5 lei vândut de Transurb Galaţi cu 4 lei FOTO Iulian Mihăilă/Facebook

Situaţia a stârnit controverse puternice în oraşul Galaţi, foarte mulţi gălăţeni acuzând conducerea companiei cu capital public Transurb SA de incompetenţă. Aceasta a replicat că deşi situaţia pare absurdă, are la bază cauze obiective.

Compania de transport public din oraşul Galaţi a pus la vânzare bilete pentru două călătorii pe care este tipărit preţul de 5 lei, însă le dă cu doar 4 lei. Situaţia a stârnit nedumerire şi revoltă printre călători, care au semnalat anomalia, punând-o pe seama faptului că în acest fel este anticipată o scumpire a tarifelor de transport public.

Alţi gălăţeni au criticat în termeni duri conducerea oraşului (Consiliul Local este unic acţionar la compania de transport), acuzând că gafa cu biletele este relevantă pentru întregul proces de administraţie, carcaterizat ca fiind „deficitar”, „falimentar”, „incompetent” samd.

De altfel, controversele legate de Transurb SA se tot înmulţesc de câteva luni încoace, mai ales după ce primarul Ionuţ Pucheanu a acuzat, în toamna trecută, că acolo se întâmplă „lucruri neortodoxe” şi că „trebuie făcută curăţenie”.

Transurb SA este într-o situaţie economică foarte delicată (practic, este în incapacitate de plată), iar dotarea ei tehnică este foarte veche şi ineficientă. Există în circulaţie foarte multe autobuze ce au peste 25 de ani vechime şi au depăşit 1 milion de kilometri pe şosea.

Mai mult decât atât, la începutul lui 2019 societatea  a trebuit să concedieze o parte din personalul tehnic (şoferi şi mecanici) dar, paradoxal, a făcut angajări la biroul de Marketing.

În urmă cu câteva zile, decizia conducerii Transurb SA de a pune în vânzare doar bilete cu două călătorii a stârnit un imens scandal, foarte mulţi dintre călători acuzând că este un abuz.

Ba chiar la Protecţia Consumatorului au fost depuse o serie de reclamaţii ale unor gălăţeni care consideră că societatea cu caracter de monopol (are exclusivitate la transportul de persoane în Galaţi) le încalcă drepturile nemaipunând în circulaţie bilete pentru o singură călătorie.

Mihai Cadinoiu, directorul Transurb SA, a explicat că măsura vânzării doar a biletelor cu două călători are ca scop diminuarea fraudelor. Acesta a declarat că biletele cu o călătorie (care costă 2 lei) erau revândute de călătorii care coborau în staţii, către cei care urcau, cu un leu, sau erau „pasate” gratis.

„Eram fraudaţi, pur şi simplu, astfel. Acum, va fi mai greu ca cineva să dea altcuiva un bilet pe care a mai rămas o călătorie neefectuată. Reducem frauda”, a explicat Cadinoiu.

În privinţa biletelor pe care scrie 5 lei, dar sunt vândute cu 4 lei, conducerea companiei a declarat că la mijloc nu este nici şmecherie şi nici incompetenţă şi că, de fapt, biletele respective ar fi fost tipărite din greşeală, în 2017, iar acum este lichidat stocul. Undeva într-un colţ al biletelor a fost aplicată o ştampilă, puţin vizibilă, cu inscripţia „4 lei”.

Totul ar fi plecat de la un proiect de Consiliul Local (CL fiind acţionarul unic al Transurb SA) prin care se încerca introducerea unui preţ majorat pentru biletele vândute direct de  către şofer.

Proiectul de HCL a fost respins însă după ce consilierul local Onuţ Atanasiu (PNL) a atras atenţia că preţul este discriminatoriu şi ilegal câtă vreme la dispoziţia călătorilor nu există ghişee sau automate de bilete nici măcar în 25% dintre staţiile de transport în comun.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne